Din perspectivă religioasă, ziua amintește de învierea lui Lazăr din Betania, una dintre minunile centrale atribuite lui Iisus Hristos. Potrivit relatării evanghelice, Lazăr a fost chemat la viață după patru zile de la moarte, moment văzut de credincioși ca un semn al biruinței asupra morții și al speranței învierii.

În biserici sunt oficiate slujbe speciale, iar preoții poartă veșminte albe, simbol al luminii și al purității. Totodată, această zi are și un rol de pregătire pentru sărbătoarea Floriilor, când credincioșii aduc la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite și păstrate apoi la icoane pe parcursul anului.

În tradiția populară, Sâmbăta lui Lazăr este însoțită și de obiceiuri legate de post și pregătirea pentru ultimele zile înainte de Paște. Este permis consumul de icre, iar în unele gospodării se păstrează obiceiul preparării plăcintelor, considerate simbol al belșugului și al puterii necesare pentru ultima săptămână de post.

Ziua este asociată și cu o serie de restricții tradiționale. În credința populară, nu este bine să se coasă sau să se spele, accentul fiind pus pe liniște, iertare și gânduri bune.

Sâmbăta lui Lazăr rămâne astfel un moment de trecere de la perioada de post și pocăință către sărbătorile care vestesc Învierea Domnului, având o puternică semnificație spirituală pentru credincioși.