Poliția a respins acuzațiile lui Vasile Costiuc potrivit cărora oamenii legii ar fi protejat o fabrică clandestină de țigări din Strășeni, afectată recent de un incendiu. Reprezentanții instituției precizează că verificarea activității întreprinderii ține de competența Serviciului Fiscal de Stat, care a menținut un post fiscal la fabrică până pe 30 octombrie. Totodată, Poliția a anunțat că a inițiat un proces penal pentru a stabili circumstanțele izbucnirii incendiului.
În ceea privește incendiul izbucnit, Poliția a informat că a inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite toate circumstanțele. Poliția a recomandat deputatului să evite folosirea instituției în scopul de a obține vizibilitate și să se informeze înainte de a răspândi falsuri.
Deputatul Vasile Costiuc a publicat marți dimineață o înregistrare video în care susține că, după incendiul de la o presupusă fabrică clandestină de țigări, utilajele ar fi fost evacuate în doar trei-patru zile și transportate la fier vechi, pentru a ascunde urmele activității ilegale. Potrivit acestuia, polițiștii aflați la fața locului ar fi protejat fabrica și ar fi încercat să mușamalizeze cazul.
„O fabrică clandestină nu dă bine în ochii partenerilor europeni, dar aceasta a ars. I-au trebuit tocmai trei-patru zile lui Cernăuțeanu ca să facă curățenie, să scoată utilajele și să le ducă la fier vechi. Probabil că, după câteva zile de liniște, va aduce alte utilaje, pentru că linia de producție a țigărilor nu trebuie să se oprească. Cel mai grav este că acolo au fost polițiști care protejau fabrica și au acoperit totul, ca să nu iasă nimic la iveală. Dar noi am aflat și vom spune tuturor că această crimă economică implică instituțiile statului”, a declarat Vasile Costiuc într-un videoclip publicat ieri pe rețelele de socializare.
Pe 5 noiembrie, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un incendiu a izbucnit într-un depozit de păstrare și prelucrare a tutunului în apropiere de satul Căpriana. Flăcările au distrus bunuri depozitate pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, reprezentând 70-80% din depozit.
Inspectoratul a relaltat că în urma incendiului flăcările au distrus cutii ambalate cu țigarete, tutun, precum și elemente de hârtie destinate fabricării articolelor din tutun, depozitate în interiorul depozitului.
Suprafața afectată de incendiu a constituit aproximativ 800 de metri pătrați, circa 70-80% din suprafața totală a imobilului.