Edilul Chișinăului, Ion Ceban, cunoscut pentru orientarea sa pro Kremlin și care a făcut parte, în trecut, din formațiuni politice fidele Rusiei, a fost prezent, miercuri, la Iași, pentru a marca ziua de naștere a poetului Grigore Vieru, un simbol al luptei pentru independență de peste Prut. Primăria Iași neagă însă că l-ar fi invitat pe Ceban la eveniment și spune că organizatoare a fost Casa de Cultură. Ion Ceban a venit de mai multe ori în România, în cursul anului trecut, iar în noiembrie a avut chiar o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu la București, scrie G4Media.
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a participat miercuri, în Parcul Copou, alături de edilul Iașiului, Mihai Chirica, și de alte personalități din cele două orașe înfrățite, la evenimentul „In memoriam Grigore Vieru”, care a marcat 89 de ani de la nașterea poetului basarabean. S-a ascultat imnul național și s-au spus cuvinte mari despre poetul care, încă din perioada Uniunii Sovietice, a fost în prima linie a mișcării de eliberare și de deșteptare a conștiinței naționale din Moldova de peste Prut.
Prezența edilului Chișinăului la eveniment, care în prezent se declară un susținător al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, deși este cunoscut ca fiind un apropiat al cercurilor de influență rusă, iar în trecut a denunțat în Parlamentul de la Chișinău Acordul de Asociere a țării la UE, a fost chestionată de mai multe publicații din Iași.
Potrivit Ziarului de Iași, Ion Ceban a anunțat pe pagina sa de Facebook că a participat la eveniment „la invitația primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, împreună cu colegii din cadrul Primăriei Chișinău”.
Municipalitatea Iașiului a negat însă că i-ar fi trimis o invitație edilului Chișinăului, explicând că Ion Ceban a fost chemat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” și de Asociația Culturală „Feed Back”.
„Noi am luat în vedere numai calitatea lui de primar într-o localitate în care s-a remarcat Grigore Vieru. Partea de politic nu ne-a interesat. El a venit la invitația noastră”, a precizat Adi Cristi, director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, pentru Ziarul de Iași.
De menționat este și faptul că pozele cu Ion Ceban lipsesc din postarea de la eveniment pe care Mihai Chirica a făcut-o pe Facebook.
La finalul ceremoniei de la Iași, Ion Ceban a răspuns întrebărilor jurnaliștilor care au vrut să afle dacă astăzi, când conduce un partid ce declară că sprijină parcursul european al Republicii Moldova, și implicit ieșirea țării din sfera de influență a Rusiei, mai susține independența Găgăuziei, la fel cum a făcut în 2014, când s-a implicat în referendumul ilegal pentru separarea acestui teritoriu.
Edilul Chișinăului a evitat să răspundă direct, afirmând că formațiunea nouă pe care o conduce stipulează clar în documentele programatice că integrarea europeană este „prioritatea zero”.
Ion Ceban a făcut parte din Partidul Comuniștilor (PCRM), condus de fostul președinte, Vladimir Voronin. În 2012, el a trecut la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), al liderului pro-rus, Igor Dodon. La sfârșitul lui 2021, Ion Ceban a anunțat că părăsește PSRM, pentru a-și înființa propriul partid, numit Mișcarea de Alternativă Națională (MAN).
În ultimul an, discursul său politic, bazat pe sprijinul din Rusia, s-a schimbat radical, pledând, acum, pentru o deschidere pro-europeană și mai ales pro-românească, scrie G4Media.