Extern

Volodimir Zelenski merge în Germania pentru a vorbi cu Donald Trump alături de Friedrich Merz

post-img
Volodimir Zelenski
Sursa foto: LRT

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat miercuri la Berlin pentru a se alătura cancelarului german Friedrich Merz într-o videoconferinţă cu preşedintele american Donald Trump, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală.

Ziarul Bild a fost primul care a relatat despre această vizită, care are loc în contextul reuniunilor pe care Merz le organizează înaintea summitului planificat pentru vineri, în Alaska, între Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Digi24.ro.

Citește și: Întâlnire Putin-Trump, pe 15 august, în Alaska. „Mai multe detalii vor urma”

Discuţiile lui Merz de miercuri îi vor include şi pe liderii Finlandei, Franţei, Marii Britanii, Italiei, Poloniei şi Uniunii Europene, precum şi NATO.

Citește și: Trump, înaintea întâlnirii cu Putin din Alaska: „Este o reuniune de tatonare”

Ucraina speră că întâlnirea va servi - cel puţin parţial - ca o contrapondere europeană la summitul din Alaska, în contextul în care Zelenski şi susţinătorii săi încearcă să sublinieze pericolele trădării intereselor Kievului în schimbul unui armistiţiu.

Citește și: Alaska, statul american cu istorie rusă, locul summitului istoric Trump-Putin

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter