Actualitate

„Fără tratare detaliată”: Tiraspolul pretinde din partea Chișinăului peste 28 de milioane de dolari

post-img
Așa-zisul ministru de externe, Vitali Ignatiev (în stânga), vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri (în dreapta)

Tiraspolul solicită autorităților constituționale de la Chișinău să îi restituie peste 28 de milioane de dolari, sumă care, potrivit administrației separatiste, ar fi fost colectată sub formă de taxe vamale de la întreprinderile din regiune și inclusă ulterior în bugetul Republicii Moldova. Potrivit pretinsului minister de externe din regiune, o solicitare în acest sens a fost expediată autoritățile constituționale. Biroul Politici de Reintegrare a respins, într-un răspuns acordat pentru TVR Moldova, pretențiile administrației secesioniste, considerând că „nu merită o tratare detaliată”.

„Începând cu 1 ianuarie 2024 și până în prezent, suma percepută de autoritățile vamale moldovenești de la agenții economici din stânga Nistrului ar fi ajuns la 28,1 milioane de dolari. Pornind de la explicațiile experților moldoveni, potrivit cărora acești bani au ajuns în bugetul Republicii Moldova și au fost cheltuiți pentru necesitățile interne ale țării, reprezentantului politic al Moldovei, Valeriu Chiveri, i-a fost transmisă o scrisoare prin care se solicită confirmarea oficială a utilizării acestor fonduri și restituirea sumelor colectate de la întreprinderile transnistrene”, se spune într-un comunicat al pretinsului minister de externe de la Tiraspol în care se califică aceste încasări drept o „confiscare ilegală” a fondurilor.

De partea cealaltă, Biroul Politici de Reintegrare a calificat acuzațiile Tiraspolului drept o nouă tentativă propagandistică menită să distragă atenția de la problemele social-economice din regiune generate de practicile deficitare de administrare existente. Autoritățile constituționale susține că Tiraspolul urmărește să schimbe discuția de la obligația tuturor agenților economici care activează pe teritoriul Republicii Moldova de a respecta legislația națională.

„Orice activitate economică desfășurată în raioanele de est ale țării trebuie să se încadreze în cadrul legal al Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește procedurile vamale, fiscale și comerciale aplicabile. Considerăm că afirmațiile vehiculate de Tiraspol în spațiul public nu merită o tratare detaliată, însă reiterăm că autoritățile constituționale acționează strict în cadrul legal, într-un mod transparent și în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova”, se menționează într-un răspuns al Biroului pentru TVR Moldova.

În același timp, Chișinăul afirmă că își menține deschiderea pentru identificarea unor soluții pragmatice menite să sprijine populația și mediul de afaceri din regiunea transnistreană, cu respectarea cadrului legal național și a regulilor de desfășurare a activității economice.

„Atragem atenția la faptul că, peste trei decenii, Tiraspolul aplică diverse plăți ilegale și constrânge în mod abuziv locuitorii și agenții economici din regiune, inclusiv pe deținătorii de acte și bunuri înregistrate conform legislației Republicii Moldova. Aceste practici afectează direct cetățenii, limitează libera circulație și creează presiuni artificiale asupra mediului de afaceri”, se mai subliniază în răspunsul Biroului Politici de Reintegrare.

● Citește și: Chișinăul a spus Tiraspolului noile reguli fiscale: Cum se vor importa carburanții și fertilizanții?

Pe 5 mai, experții economici ai Chișinăului și Tiraspolului au discutat, la sediul Misiunii OSCE din OSCE din Chișinău, despre aplicarea noii legislații fiscale pentru agenții economici din regiunea transnistreană. Potrivit Biroul Politici de Reintegrare, introducerea TVA, a accizelor și eliminarea facilităților fiscale vor fi realizate gradual, urmând ca regimul fiscal să fie uniformizat până la 1 ianuarie 2030.

Chișinăul a precizat că noile reguli vizează și contribuții pentru eficiență energetică, aplicarea standardelor europene la importul produselor fitosanitare și veterinare, precum și extinderea normelor de mediu asupra întreprinderilor industriale din regiune.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter