Directorul general al companiei Teleradio Moldova, Vlad Țurcanu, și-a anunțat luni demisia în urma controverselor provocate de punctajul acordat de juriul din Republica Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă susținut pe 18 mai. Vlad Țurcanu a declarat că își asumă responsabilitatea pentru votul exprimat de juriul desemnat de instituție.
„Vă anunț despre decizia mea de a demisiona din funcția de director general al companiei Teleradio Moldova. Voi transmite o cerere în acest sens Consiliului de Supraveghere al TRM. Chiar dacă ne-am disociat de deciziile juriului desemnat să noteze prestațiile artistice de la finala Eurovision de la Viena, votul exprimat este responsabilitatea noastră și în primul rând a mea în calitate de conducător al instituției", a declarat Vlad Țurcanu.
Acesta a precizat că nu a intervenit în deciziile membrilor juriului, dar consideră grav faptul că nu au fost luate în calcul sensibilitățile existente în relația Republicii Moldova cu România și Ucraina.
Totodată, Vlad Țurcanu a subliniat că demisia sa reprezintă și un mesaj de susținere față de relațiile dintre Republica Moldova, România și Ucraina.
„Prin demisie vreau să transmit un mesaj clar: relațiile de fraternitate pe care Republica Moldova le are cu România, precum și recunoștința și considerația noastră pentru Ucraina, pentru sacrificiul ei zilnic, rămân nealterate. Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât de dragoste", a afirmat acesta.
Scandalul a izbucnit după ce Republica Moldova a acordat României 12 puncte din partea publicului și doar 3 puncte din partea juriului, în total 15 puncte. În schimb, Polonia a primit punctajul maxim din partea juriului moldovean, iar Ucraina nu a primit niciun punct.
Rezultatele au provocat numeroase reacții critice în spațiul public și pe rețelele sociale. La rândul său, România a acordat Republicii Moldova 12 puncte la televot și 10 puncte din partea juriului, acumulând în total 22 de puncte.
Câștigătoarea ediției din acest an a Eurovision este Bulgaria, reprezentată de Dara cu piesa „Bangaranga”. Artista a acumulat 516 puncte și a câștigat trofeul ediției a 70-a a concursului. Pe locul doi s-a clasat Israel, iar România a ocupat locul trei.
Citește și: Ministrul Culturii după prestația juriului moldovenesc la Eurovision: „Avem nevoie de explicații”Republica Moldova a acumulat 43 de puncte din partea juriului și 183 de puncte din partea publicului, clasându-se pe locul opt în finala competiției.
Vlad Țurcanu a fost numit director general al Companiei Teleradio-Moldova în decembrie 2021 în urma unei decizii a Parlamentului.