Social

Medicul Boris Meșteșug, cercetat pentru viol, a revenit la muncă. Ce spune Ministerul Sănătății?

post-img
Spitalul clinic de psihiatrie din Chișinău

Medicul anesteziolog-reanimatolog, anterior cercetat penal pentru presupus viol asupra a două minore, și-a reluat activitatea pe 26 decembrie 2025, informează Ministerul Sănătății. Instituția precizează că nu dispune de mecanisme legale pentru a interpreta deciziile instanțelor sau a se pronunța asupra vinovăției unei persoane.

În 2021, Curtea Supremă de Justiție a dispus încetarea procesului penal împotriva medicului. Totodată, Spitalul Clinic de Psihiatrie unde a activat medicul a inițiat o anchetă internă și a suspendat medicul pe durata acesteia. Comisia internă nu a constatat abateri în exercitarea profesiei, iar faptele de care era acuzat nu aveau legătură cu actul medical.

Potrivit Ministerului Sănătății, Codului deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului prevede că „lucrătorul medical şi farmacistul au obligaţia să se abţină de la orice act sau faptă care poate prejudicia imaginea, prestigiul sau interesele legale ale instituţiei în care activează sau ale pacientului”. Astfel, instituția medicală analizează, din acest aspect, activitatea medicului, urmând să se expună.

Cazul a fost adus în atenția publicului în urma unei investigații jurnalistice. Pe 20 noiembrie, RISE Moldova a publicat o investigație în care se arăta că medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani. S-a întâmplat în 2010 și 2011. 

Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. După opt ani de judecată, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând erori de procedură penală, fără a examina pe fond acuzațiile de viol și abuz asupra copiilor. 

În toată această perioadă, Meșteșug a continuat să îngrijească pacienți în mai multe instituții medicale din Chișinău. În prezent, este reanimatolog în secția terapie intensivă la Spitalul Clinic de Psihiatrie din capitală și la Centrul Medical Extramed. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter