Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor deplasa în Ucraina pentru a marca patru ani de la începerea războiului lansat de Rusia contra ţării vecine
Vizita şefei executivului UE la Kiev a fost confirmată de Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei, într-un briefing la Bruxelles, scrie TVRinfo.
”Aceasta va fi o o nouă dovadă a solidarităţii Uniunii Europene cu Ucraina şi a hotărârii şi unităţii noastre în faţa agresiunii continue din partea Rusiei”, a afirmat Paula Pinho.
Ea nu a precizat data exactă a vizitei Ursulei von der Leyen în Ucraina.
”Discutăm despre detalii şi vi le vom împărtăşi atunci când vom avea mai multe informaţii despre această vizită”, a adăugat reprezentanta Comisiei Europene.