Discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski a fost urmată de o informare a liderilor europeni și a secretarului general al NATO, Mark Rutte. Franța, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Polonia, Norvegia, Italia, precum și președinta Comisiei Europene au participat la o conferință telefonică inițiată de la Mar-a-Lago, potrivit TVR Info.
„A fost o convorbire bună, care a durat peste o oră. Am discutat despre pași concreți către încheierea războiului. Lucrăm cu toții pentru o pace justă și de durată”, a transmis președintele Finlandei, care a asigurat în repetate rânduri un canal diplomatic direct cu Donald Trump.
Informația privind organizarea unei întâlniri găzduite la Washington de liderul de la Casa Albă, în luna ianuarie, a fost confirmată ulterior de președintele Ucrainei, într-o postare online.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat, la rândul său, convocarea unei reuniuni a „Coaliției de voință” la Paris, în vederea stabilirii contribuțiilor concrete la garanțiile de securitate necesare Kievului.
Premierul Marii Britanii a vorbit despre necesitatea unui efort imediat, în aceste zile, pentru menținerea impulsului de pace și continuarea negocierilor într-un ritm susținut.