Politic

Chișinăul condamnă declarațiile Kremlinului cu privire la alegerile din R. Moldova

Chișinăul condamnă declarațiile Kremlinului cu privire la alegerile din R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe condamnă mesajele lansate în ultimele zile în spaţiul public de către reprezentanţii autorităţilor ruse privind alegerile din Republica Moldova.

Reacţia vine după ce autorităţile ruse au calificat alegerile prezidenţiale drept "incorecte" şi au declarat că nu o consideră pe Maia Sandu drept "preşedinte legitim". În acest context, autorităţile de la Chişinău dezmint criticile şi le califică ca nefondate. 


"Aceste încercări stângace de a pune la îndoială legitimitatea scrutinului nu sunt decât continuarea interferenţei maligne în afacerile noastre interne", se arată în comunicatul emis de MAE. 


Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a calificat acuzațiile Kremlinului, drept "complet lipsite de credibilitate" și a recomandat autorităților de la Moscova cităm,"să se privească în oglindă".


DANIEL VODĂ purtător de cuvânt al Guvernului: „Astfel de afirmații nu sunt doar ipocrite, dar sunt și o încercare, în văzul întregii lumi, de a destabiliza în continuare democrația în RM, o piesă populară pe care o cunoaște fiecare moldovean și o recomand spre ascultare celor care transmit astfel de mesaje care spuen frumos îi șade oricui acasă în țara lui. Înainte de a începe să ni se ofere lecții de democrație, ar fi bine ca respectivii oficiali să se privească în oglindă. Am găsi la Guvern o astfel de "кривое зеркало" (oglindă strâmbă).  Noi, deja ne-am obișnuit cu oglinda voastră strâmbă, care deformează adevărul. Deci, priviți-vă mai întâi pe voi înșivă, apoi să ne judecați pe noi. Asta este mesajul pe care vrem să-l transmitem.”

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter