Guvernul a aprobat astazi lista cu cei 15 elevi și studenți ce vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale în anul de studii 2024 -2025.
Potrivit documentului, 10 studenți vor primi 3700 de lei lunar, iar 5 elevi vor primi 2900 de lei, pe o perioadă de un an academic. Au fost depuse 72 de dosare dar la selectia beneficiarilor s-a ținut cont de media notelor și activitățile educaționale în care au fost implicați. Bugetul total al burselor este de 512 mii de lei.
DAN PERCIUN ministrul Educației: „Toți studenții și elevii nominalizați au demonstrat prin acte respective: note mari al învățătură 9 și 10, dar și participarea în activități de cercetare științifică, cursuri, olimpiade naționale și internaționale. Bursa președintelui constituie acum 3690 pentru studenți, iar pentru elevii din colegii 2860 de lei.”