Recentele modificări legislative care restrâng dreptul unor persoane de a participa în alegeri creează un precedent periculos. Este una dintre concluziile celui de-al doilea raport Promo-LEX privind pregătirile pentru scrutinul din 5 noiembrie. Experţii asociaţiei se arată îngrijoraţi de faptul că în schimbarea Codului Electoral s-a sărit peste nişte etape necesare. De asemenea, guvernarea este sfatuită să se abţină de la astfel de intervenţii în cadrul legislativ în ajun de alegeri.
În cel de-al doilea Raport al Misiunii de Observare Promo-Lex, experţii Asociaţiei remarcă dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale și amendarea Codului electoral de către Parlament, făcute pe repede înainte.
NICOLAE PANFIL director de programe, Promo-Lex: „Crearea unui precedent periculos în ceea ce priveşte implicarea Guvernului în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, ori aici vorbim despre factorul politic, CSE e în subordinea Executivului. Şi ultimul aspect problematic pe care doresc să-l precizez este şi modificarea legislaţiei electorale cu omiterea etapelor de legiferare. Promo-LEX a insistat dintotdeauna ca astfel de legi importante să fie adoptate cu respectarea tuturor măsurilor de transparenţă”.
În replică la semnalul de alarmă tras de Promo-Lex, Igor Grosu, şeful Parlamentului de la Chişinău, susţine că adoptarea noilor modificări la Codul Electoral, în regim de urgenţă, a fost necesară.
IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „Noi nu operăm cu ipoteze, ei au luxul să stea, să creioneze zeci de scenarii. Noi nu avem acest lux, noi trebuie să acţionăm, noi vom prezenta toate argumentele că am procedat corect, în limitele legii, Constituţiei, pentru a apăra ţara aceasta de bandiţi”.
În raportul prezentat de Promo-LEX se mai arată că a crescut numărul cazurilor de abuz al resurselor administrative pentru promovarea unor politicieni. Experţii cred că astfel de practici pot dezorienta alegătorii.
NICOLAE PANFIL director de programe, Promo-Lex: „Promo-LEX a constatat 15 cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative. În primul rând, voi menţiona utilizarea instituţiilor statului în scopul promovării iniţiativelor electorale. Vorbim despre două cazuri pregnante: Guvernul Republicii Moldova și Primarul satului Condrița, municipiul Chișinău”.
Raportul Promo-LEX se referă la perioada 5 septembrie–3 octombrie dar include și modificările legislative adoptate în regim de urgență pe 4 octombrie.