Cu două ore înainte de închiderea oficială a secțiilor de votare, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că peste 1.475.000 de cetățeni și-au exercitat dreptul de vot în cadrul alegerilor parlamentare, reprezentând o prezență la urne de peste 48%. E o mobilizare superioară alegerilor parlamentare anticipate din 2021, dar și un număr ridicat de incidente, inclusiv 86 de cazuri de fotografiere a buletinelor de vot.
Până la ora 19:00, prezența la vot a depășit-o pe cea înregistrată la scrutinul parlamentar din 11 iulie 2021, când votaseră 1,3 milioane de alegători (43%) până la aceeași oră. Datele demografice arată că femeile continuă să fie mai active, constituind 54% din totalul votanților. Segmentul de vârstă cel mai mobilizat a fost cel cuprins între 36 și 45 de ani (23%), urmat de cetățenii cu vârste între 46 și 55 de ani (peste 17,8%).
În diaspora, s-a înregistrat o participare remarcabilă, cu peste 233.000 de cetățeni care au votat în secțiile deschise în străinătate. Cele mai active comunități au fost în România (București, cu peste 2.600 de votanți) și Italia (Verona, cu peste 2.300 de votanți, urmată de Parma și Modena, cu peste 2.200). Secția de votare din China, India și Kazahstan și-au încheiat activitatea.
Procesul electoral a fost marcat de 217 încălcări sau incidente raportate de Inspectoratul General al Poliției. Printre cele mai frecvente se numără fotografierea buletinului de vot (86 de cazuri), 10 cazuri de agitație electorală în ziua scrutinului, 9 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor și 7 cazuri de transportare organizată a acestora. De asemenea, au fost semnalate alerte cu bombă la unele secții de votare din afara țării, care s-au dovedit a fi false, activitatea fiind reluată după verificările de rigoare.
„Procesul electoral s-a desfășurat într-un ritm alert, cu o mobilizare semnificativă a cetățenilor atât în țară, cât și în diasporă. Monitorizăm cu atenție toate incidentele semnalate și colaborăm cu instituțiile statului pentru a asigura respectarea legii și corectitudinea scrutinului. Fiecare vot contează, iar datoria noastră este să protejăm acest drept fundamental”, a declarat președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman.
O situație specială a vizat secțiile de votare destinate cetățenilor din stânga Nistrului, unde au votat peste 11.300 de persoane. Unele dintre aceste secții au fost reamplasate de urgență în locații de rezervă pentru a garanta securitatea procesului, în urma unei sesizări din partea Poliției. După intervenția echipelor specializate, toate secțiile și-au reluat activitatea în regim normal.