Colegii noștri Alexandru Leahu și Daniela Danilova au fost invitați în fața studenților anului I, de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, să povestească, din proprie experiență, cum e să-ți faci un bun nume în domeniu.
Studenții au vrut să afle de la jurnaliștii TVR care sunt provocările acestei meserii și ce subiecte le sunt mai aproape. Reportajele lui Alexandru Leahu adună sute de mii, unele chiar milioane de vizualizări. Din materialele sale, cunoaștem povești interesante de viață, dar aflăm și despre performanțele sportive ale campionilor noștri. Iar Daniela Danilova este reporter în Departamentul Știri, și mai nou, prezintă telejurnalul de week-end.
Întâlnirile cu jurnaliștii profesioniști sunt o motivație în plus pentru tinerii studenți.
Și un sfat de la cei care știu mai bine: până a ajunge să apari la ecran și să te vadă lumea, e de înțeles că studiile sunt foarte importante. Iar un jurnalist adevărat învață toată viața.