Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunțat președinția ucraineană, la câteva ore după ce liderul american dăduse asigurări că Kievul și Moscova sunt ''foarte aproape de un acord'', transmit AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
„Reuniunea a avut loc și deja s-a terminat'', a indicat purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, Serhii Nikiforov, fără a oferi alte detalii.
Potrivit agenției de presă italiene ANSA, Zelenski și Trump ar urma să se întâlnească din nou după încheierea funeraliilor Papei.
Donald Trump a dat asigurări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că Rusia și Ucraina sunt ''foarte aproape de un acord'', fără a dezvălui cadrul acestuia, în timp ce omologul său rus Vladimir Putin a evocat ''posibilitatea unor negocieri directe'' între Moscova și Kiev.
Emisarul american Steve Witkoff, interlocutor american privilegiat al Kremlinului, s-a întâlnit vineri cu președintele Putin, pentru a patra oară de la relansarea relațiilor între Washington și Moscova, la inițiativa președintelui american, și mai multe oficialități ruse au afirmat că dialogul ruso-american avansează.
În paralel, președintele american Donald Trump, ai cărui emisari negociază separat cu ucrainenii, și-a multiplicat criticile contra lui Volodimir Zelenski, acuzând Ucraina că este un obstacol în calea încheierii războiului și punând o presiune puternică asupra șefului statului ucrainean, dat fiind faptul că acesta are nevoie vitală de sprijin militar american pentru a rezista invaziei ruse pe scară largă lansate în februarie 2022.