Autoritățile de la Beijing l-ar fi putut convinge pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, să nu desfășoare arme nucleare pe fondul războiului din Ucraina, a declarat secretarul de stat american demisionar, Antony Blinken, într-un interviu acordat Financial Times pe 3 ianuarie.
Beijingul a părut principalul aliat și susținător financiar al Moscovei de la începutul razboiului, deși China a negat acuzațiile de sprijinire a eforturilor militare ale Rusiei.
Este posibil ca China să își fi exercitat influența asupra Rusiei şi a intervenit atunci când Putin lua în considerare escaladarea nucleară, a declarat Blinken pentru FT, citat de tvrinfo.ro.
„Vrem să credem că China a spus: „Nu mergeți acolo”, a spus el.
Blinken a declarat că SUA au fost „foarte îngrijorate” când Putin părea să ia în considerare arme nucleare.
Blinken a afirmat, de asemenea, că este posibil ca China să fi intervenit într-un mod similar după ce SUA au avertizat Beijingul că Putin intenționează să lanseze o armă nucleară în spațiu.
Teama de escaladare a ostilităților cu Rusia, care dispune de arme nucleare, a fost un factor determinant în spatele politicii actualei administrații americane față de Ucraina. Sub președinția lui Joe Biden, Casa Albă a întârziat livrarea anumitor arme și a refuzat permisiunea Kievului de a lansa lovituri în adâncime pe teritoriul Rusiei, invocând „liniile roșii” ale lui Putin.
Putin a revizuit doctrina nucleară a Rusiei, extinzând criteriile în baza cărora țara poate lansa un atac nuclear.
Surse ale serviciilor de informații americane au declarat că riscul unui atac nuclear rusesc nu a crescut și rămâne improbabil.
Blinken a apărat bilanțul lui Biden privind Rusia și Ucraina, spunând că Putin a suferit o „înfrângere strategică” și că NATO a devenit mai puternică.
Mandatul lui Biden se încheie la sfârșitul acestei luni, când președintele ales al SUA, Donald Trump, își va prelua funcția pe 20 ianuarie.
Senatorul republican Marco Rubio îl va înlocui pe Blinken în funcția de secretar de stat.