Prezența la vot: Live

Datele sunt preluate în timp real de la Comisia Electorală Centrală (cec.md).

Se încarcă...
Se încarcă datele...
Electorala 2025

Scrutin parlamentar crucial în Republica Moldova: Partide, secții de votare și actele necesare

post-img
Parlamentul Republicii Moldova

Republica Moldova își alege duminică, 28 septembrie, Parlamentul pentru următorii patru ani. Acesta este cel de-al XII-lea scrutin parlamentar de la declararea Independenţei. Cetăţenii aleg o nouă componenţă a Parlamentului care este organul reprezentativ suprem al poporului şi singura autoritate legislativă a statului.

Alegătorii sunt așteptați să voteze la cele 2.274 secții de votare, dintre care 1.961deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 12 de secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului. 


301 de secții vor fi organizate pentru cetățenii cu drept de vot care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării, inclusiv cu secții de votare în zece state - SUA, Canada, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, Australia, Republica Coreea, Japonia, Noua Zeelandă - pentru cei care și-au exercitat votul prin corespondență. 23 de secții de vot sunt organizate în România. Secțiile de vot vor fi deschise începând cu ora 07:00 până la ora 21:00.

Pentru alegerile parlamentare, CEC a tipărit circa 2,8 milioane de buletine de vot pentru secțiile de votare din republică și peste 864.000 de buletine de vot - pentru secțiile de votare din străinătate. În buletinul de vot la scrutinul parlamentar se vor regăsi 22 de candidați electorali.

Cetățenii cu drept de vot, atât din țară, cât și cei de peste hotare, vor putea vota în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

●        cartea de identitate, buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova;

●        cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate provizoriu;

●         pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit și alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil.

Elevii și studenții cu drept de vot, care își fac studiile într-o localitate diferită de cea unde au domiciliul sau reședința temporară, pot participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Ei vor putea vota la orice secție de votare organizată în localitatea unde își fac studiile, prezentând actul de identitate și carnetul de elev sau de student, emis de instituția de învățământ din localitatea respectivă

Totodată, subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice vor activa conform unui program special: 07:00 – 21:00 și la solicitarea cetățenilor cu vârsta de peste 18 ani, care în ziua scrutinului nu vor deține acte de identitate necesare pentru exercitarea dreptului de vot, vor fi eliberate gratuit cărți de identitate provizorii și vor fi înmânate actele de identitate deja confecționate.

Observatorii acreditați pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 vor putea semnala, în regim online,  prin intermediul platformei observator.cec.md, încălcările constatate în cadrul secției de votare în ziua alegerilor.

În urma alegerilor de astăzi cetățenii vor delega în Parlament 101 deputați. De la Independența R. Moldova, au avut loc 11 scrutine parlamentare.

Ultimele alegeri parlamentare din R. Moldova au avut loc la 11 iulie 2021, când a fost ales Parlamentul de legislatura XI-a. În componența noului Legislativ au obținut reprezentare trei formațiuni politice, inclusiv un bloc electoral, care au format trei fracțiuni parlamentare: Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul „Șor”, care în iunie 2023 a fost declarat neconstituțional.

În urma alegerilor parlamentare anticipate din 2021, Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 63 din 101 de fotolii în Parlament, ceea ce i-a permis să formeze un guvern majoritar unic. 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter