O nouă şedinţă în dosarul în care e judecată Evghenia Guţul, başcanul autonomiei Găgăuze, a început cu mică întârziere din cauza unei alerte false cu bombă.
Oamenii legii au prevăzut un astfel de scenariu şi, de dimineaţă, au verificat cu atenţie toate încăperile Judecătoriei Buiucani. Nu au găsit niciun obiect suspect aşa că acum sunt în căutarea celui care a lansat alerta.
Este a treia şedinţă de judecată în dosarul penal în care e vizată başcanul autonomiei Găgăuzia, susţinută de condamnatul fugar Ilan Şor. Guţul, dar şi o secretară a fostului partid politic "Şor", sunt învinuite de acceptarea finanţării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Prima şedinţă de judecată a avut loc la sfârşitul lui aprilie, dar a fost întreruptă după ce başcanul Găgăuziei a spus că nu înţelege limba română, iar apărarea a insistat ca toate materialele cauzei penale să fie traduse în rusă.