Șoferul implicat în accidentul rutier din Cahul soldat cu decesul a două persoane urmează a fi plasat în arest pentru 30 de zile. Această măsura preventivă a fost solicitată de procurori și acceptată de instanța de judecată.
Bărbatul este învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei soldată cu decesul a două persoane.
Citește și: Accident grav la Cahul: Șoferul și soția au decedat pe loc, trei copii - la spital
Potrivit probelor acumulate de oamenii legii, la 12 august 2025, în jurul orei 16:00, conducând un automobil pe drumul M3, în apropierea satului Burlăceni, raionul Cahul, spre orașul Vulcănești, învinuitul nu a adaptat viteza și modul de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a ieșit pe contrasens unde a lovit frontal un alt autoturism.
În urma impactului, conducătoarea autoturismului și pasagerul din dreapta au decedat pe loc. Cei trei copii minori ai cuplului, aflați pe bancheta din spate, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În prezent, cei trei fraţi, cu vârste între cinci şi 10 ani, se află la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău. Doi copii sunt în departamentele anesteziologie și terapie intensivă, iar al treilea copil - în secția de ortopedie și traumatologie.
Șoferul a fost reținut în aceeași zi, iar pe 14 august i-a fost înaintată învinuirea. El nu și-a recunoscut vinovăția și a refuzat să facă declarații.Măsura arestului preventiv a fost aplicată până la 11 septembrie 2025. Încheierea este cu drept de recurs la Curtea de Apel Sud.
Urmărirea penală este în desfășurare, fiind dispuse expertize medico-legale și auto-tehnice, precum și audierea martorilor oculari, potrivit oamenilor oamenii legii.