Sport

Artur Ioniță, un nou gol în liga secundă a Italiei

post-img
imagine simbol

Artur Ioniţă este în mare formă pe final de an. După ce a înscris în etapa precedentă din Serie B, mijlocaşul naţionalei Republicii Moldova şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în meciul de sâmbătă, disputat împotriva celor de la Venezia.

În minutul 60, gruparea Lecco era condusă cu 2 la 1, dar Artur Ioniţă a reuşit să-şi salveze formaţia de la înfrângere. El a expediat mingea în plasă cu un şut din voleu, din interiorul careului.


Meciul s-a încheiat la egalitate, iar formaţia Lecco a urcat câteva poziţii în clasament şi acum se află pe locul 17, cu tot atâtea puncte acumulate în 18 etape ale eşalonului secund din Italia. În ultimul duel din 2023, echipa lui Artur Ioniţă se va confrunta cu gruparea Sudtirol, aflată cu două poziţii mai sus în clasament. Partida este programată mâine.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter