Economic

R. Moldova va împrumuta 300 de milioane de euro de la BERD. Unde vor fi cheltuiți banii

Siguranta energetică a statului
Sursa video: TVR MOLDOVA

Republica Moldova va împrumuta 300 de milioane de euro de la BERD. Banii vor fi folosiţi pentru consolidarea securității energetice a ţării, inclusiv pentru constituirea rezervei de gaze naturale, dar şi pentru diversificarea surselor de achiziţie. Subiectul a stârnit discuţii contradictorii în şedinţa de Guvern.

Banii împrumutaţi de la BERD vor ajunge în Republica Moldova în două tranşe.

LILIA DABIJA secretar general, ministerul Infrastructurii: „Prima tranșă de 100 de milioane de euro va fi utilizată pentru crearea unor stocuri strategice de gaze naturale şi/sau în scopul achiziționării de gaze naturale în situații de criză. Iar cea de a doua tranșă, cea de urgență, în valoare de 200 de milioane va fi utilizată la necesitate pentru achiziționarea de urgență a gazelor naturale în cazul unor posibile limitări sau întreruperi de aprovizionare.”

Negocierea împrumutului pentru consolidarea securității energetice a stârnit nedumerirea başcanului Găgăuziei, Irina Vlah.  

IRINA VLAH guvernator, UTA Găgăuzia: „Dacă noi avem stabilit şi semnat un contract, acum au apărut unele riscuri precum oprirea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă?”

LILIA DABIJA secretar general, ministerul Infrastructurii: „Nici intr-un caz. Proiectul vine in eventualitatea survenirii ulterioare nişte riscuri.”

IRINA VLAH guvernator, UTA Găgăuzia: „Pur şi simplu, apar multe întrebări. Noi avem un acord pe cinci ani cu Gazprom şi spuneam că e unul bun, deși prețurile sunt exagerate şi lovesc puternic în economie. În paralel, ducem negocieri cu băncile şi încheiem acorduri pe trei ani. Acestea două nu se potrivesc. Noi dispunem de o oarecare informaţie pe care nu o cunosc toţi? Ar putea fi probleme şi ne pregătim? Sau ce?”

NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Noi ne pregătim pentru orice eventualitate, trebuie să avem planul A, B, C, D. Noi ştim că avem război în Ucraina prin care tranzitează conducta, noi ştim că există acum nişte reduceri de volume pentru țările europene. Toate aceste lucruri trebuie pregătite vara. Pregătește sania iarna.”

Proiectul privind securitatea furnizării gazelor naturale a fost semnat la Chişinău pe 23 iunie 2022 şi are un termen de implementare de trei ani.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter