Adrian Culai, fostul secretar general al Partidului ALDE, condus de Arina Spătaru, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru că a acceptat cu bună știință finanțarea partidului politic de către grupul criminal Șor partea unui grup criminal organizat. De asemenea, instanța a dispus ca acesta să achite o amendă de 200 de mii de lei, cu privarea dreptului de a exercita activitate de organizare contabilă și financiară în partide politice pe un termen de 7 ani.
Pedeapsa închisorii a fost suspendată pe un termen de probațiune de 1 an. Totodată, mijloacele bănești în sumă de 20 000 de dolari SUA și un telefon mobil recunoscute în calitate de corp delict, au fost trecute în folosul statului.
Adrian Culai a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut că, în perioada lunii iunie a anului 2023, a fost instigat de către liderul grupului criminal „Șor”, Ilan Șor, să creeze sau să preia conducerea unui partid politic cu idei proeuropene. Scopul era ca acest partid să participe la alegerile locale pentru ca grupul Șor să își păstreze și să-și întărească controlul asupra politicii și societății. Pentru asta, i-a fost promisă recompensă financiară în sumă de 10 000 de euro lunar și 100 000 de dolari SUA, dacă partidul obținea cel puțin 5% din voturi.
Astfel, în august 2023, a fost organizat Congresul Partidului Acțiunea Democratică” (PAD), care ulterior a fost redenumit în partidul politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa” (ALDE), în cadrul căruia acesta a fost desemnat Secretar general, revenindu-i responsabilitatea de organizare contabilă și financiară a partidului. Între timp, Adrian culai inițiase deja procesul de organizare a organizațiilor de partid din teritoriu, închirierea oficiilor și alte activități caracteristice unui partid, toate din bani puși la dispoziție de Ilan Șor.
În acest sens, Adrian Culai a acceptat cu bună știință mijloace bănești în sumă de 452 700 dolari SUA, echivalentul a 8,1 milioane lei.
Actualmente, în cauza penală de la urmărirea penală se investighează încă două persoane, printre care se numără și liderul grupului criminal organizat Ilan Șor.
Sentința este definitivă, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.