În opt luni ale acestui an, Republica Moldova a exportat mai puţine mărfuri decât în perioada similară a anului trecut. Datele arată că Uniunea Europeană rămâne, în continuare, principala piaţă de desfacere pentru producătorii basarabeni. Raportul statistic privind comerţul internaţional de mărfuri au fost sudiate de colegul meu, Nicolae Boico.
În opt luni ale acestui ani, Republica Moldova a exportat, pe pieţele internaţionale, mărfuri în sumă totală de aproape trei miliarde de dolari, cu aproximativ 10 la sută mai puţin decât în aceiaşi perioadă a anului trecut. Peste hotare au ajuns produse în sumă de peste 1,8 miliarde de dolari, iar reexporturile au însumat aproape 850 de milioane.
Exportatorii basarabeni au încasat cele mai mari venituri din vânzările de pe piaţa din Uniunea Europeană, care rămâne principalul partener economic al Republicii Moldova. În spaţiul comunitar au ajuns aproape 64 la sută din totalul produselor, cu aproximativ patru la sută mai mult faţă de 2022. În acelaşi timp, ponderea exporturilor către ţările CSI a constituit doar 24 de procente, în creştere cu trei puncte procentuale faţă de opt luni ale anului trecut.
România este principala piaţă de desfacere pentru produsele din Republica Moldova. Din volumul total de mărfuri exportate în opt luni ale anului, peste 33 la sută au fost livrate peste Prut. Unii experţi de la Chişinău sunt convinşi că, în 2023, Republica Moldova va înregistra un nou record absolut al exporturilor în România. Pe locul doi este Ucraina, urmează Italia şi Germania. Cu o pondere de doar 4 procente din valoarea totală a exporturilor realizate de la începutul anului, Federaţia Rusă a coborât pe locul cinci. Până la finalul anului, în Rusia ar putea ajunge cea mai mică cantitate de mărfuri din cei 32 de ani de independenţă ai Republicii Moldova.
Potrivit statisticilor, R. Moldova livrează prin reexport maşini şi aparate electrice şi produse petroliere. Am mai exportat, de asemenea, multe cereale, fructe, legume şi îmbrăcăminte.
EXPORTUL DE MĂRFURI DIN REPUBLICA MOLDOVA
Total 2,68 mld. dolari Mărfuri autohtone 1,8 mld. dolari Reexporturi 849 mil. dolari
PRINCIPALELE DESTINAŢII
Destinaţia Ponderea Uniunea Europeană 61,1 % Ţările CSI 24,4 % Alte destinaţii 14,5 %
ŢĂRILE PARTENERE
Ţara Ponderea România 33,3 % Ucraina 16,6 % Italia 6,8 % Germania 5,4 % Federaţia Rusă 3,8 %
TIPUL PRODUSELOR EXPORTATE
Produsul Ponderea Mașini și aparate electrice 15,6% Produse petroliere 11,8% Cereale 9,4% legume și fructe 7,8% îmbrăcăminte și accesorii 7,4%