Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut miercuri o întrevedere cu mai mulți parlamentari danezi, membri ai Comisiei pentru politică externă din legislativul Regatului Danemarcei
Oficialii au vorbit despre relațiile bilaterale, amplul proces de modernizare a Republicii Moldova și aderare la Uniunea Europeană. La fel, interlocutorii s-au referit la măsurile de contracarare de către țara noastră a atacurilor hibride și contribuția Moldovei la securitatea regională.
Președintele Maia Sandu a salutat decizia partenerilor danezi de a deschide o ambasadă la Chișinău anul viitor, un pas important pentru aprofundarea cooperării bilaterale, dezvoltarea comerțului și atragerea investițiilor. Șefa statului le-a mulțumit pentru sprijinul pe care partenerii danezi îl oferă Moldovei și Ucrainei și a transmis că mizăm în continuare pe susținerea Regatului Danemarcei în începerea negocierilor de aderare la UE.