Justiție

O nouă condamnare pentru finanțare ilegală: Fosta lideră „Șor” din Râșcani, anunțată în căutare

post-img
O nouă condamnare pentru finanțare ilegală: Fosta lideră „Șor” din Râșcani, anunțată în căutare
Sursa foto: zdg.md

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat la 22 decembrie o sentință de condamnare pe numele vicepreședintei organizației teritoriale Râșcani a fostului Partid Politic „Șor”, pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat.

Instanța a dispus o pedeapsă de 4 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și aplicarea pedepsei complementare obligatorii – privarea de dreptul de a desfășura activități de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice și interdicția de a fi membru de partid, pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, a fost menținută măsura preventivă a arestului preventiv, precum și dosarul de căutare al inculpatei. Din contul acesteia, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de peste 544 de mii de lei, bani considerați a fi fost utilizați la comiterea infracțiunii.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpata ar fi coordonat, în perioada iulie–octombrie 2022, activitatea organizației teritoriale Râșcani a fostului partid „Șor”, cunoscând că formațiunea era finanțată de un grup criminal organizat. Aceasta ar fi acționat în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv cu vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor.

Ancheta a stabilit că inculpata a contribuit la acceptarea finanțării ilicite prin oferirea de indicații, informații și resurse, iar banii, în valoare de peste 544 de mii de lei, ar fi fost utilizați pentru activitățile partidului, în scopul promovării intereselor politice și obținerii puterii în stat prin mijloace ilegale.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Acuzatorul de stat urmează să decidă asupra contestării hotărârii.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter