Îi leagă nu doar legăturile de sânge, ci și uniforma pe care o poartă și misiunile pe care le îndeplinesc. Vadim și Olesea Chiriță activează în cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, una dintre cele mai prestigioase unități ale Poliției Naționale. Zi de zi, cei doi participă la antrenamente intense și sunt pregătiți să intervină în cele mai dificile situații. Cum au ajuns să aleagă aceeași cale profesională și ce presupune activitatea lor, aflăm din reportaj.
În spatele intervențiilor cu grad înalt de risc, al operațiunilor speciale și al misiunilor antiteroriste se află oameni care și-au dedicat viața siguranței cetățenilor. Pentru a deveni ofițer în cadrul Brigăzii „Fulger”, nu este suficientă doar dorința. Este nevoie de disciplină, pregătire continuă și multă determinare.
Vadim Chiriță activează în cadrul unității de aproape un deceniu. În prezent, este responsabil de pregătirea tactică a colegilor săi și contribuie la menținerea capacității de reacție a efectivului la cele mai înalte standarde.
Antrenamentele se desfășoară zilnic și includ simulări ale unor situații reale, de la reținerea suspecților aflați în vehicule până la intervenții în cazul unor persoane înarmate și baricadate. Potrivit lui Vadim Chiriță, fiecare exercițiu este conceput pentru a pregăti ofițerii să facă față oricărei provocări întâlnite în teren.
Pe lângă pregătirea tactică, ofițerii își dezvoltă constant abilitățile de luptă corp la corp și de utilizare a armamentului din dotare. Fiecare etapă presupune atât instruire teoretică, cât și exerciții practice, desfășurate în condiții de maximă siguranță.
În cadrul scenariilor complexe de intervenție, echipele trebuie să acționeze rapid și coordonat. Uneori, pentru neutralizarea amenințărilor, sunt utilizate tactici speciale, inclusiv accesul în clădiri prin intermediul grupurilor de alpiniști. Fiecare membru al echipei are un rol bine stabilit, iar succesul operațiunii depinde de sincronizarea perfectă dintre colegi.
Olesea asigură suportul medical al efectivului și instruiește colegii în acordarea primului ajutor
Alături de Vadim activează și sora sa, Olesea Chiriță. Inspirată de exemplul fratelui său, aceasta a ales să îmbrace aceeași uniformă și să facă parte din aceeași unitate de elită.
În calitate de subofițer superior al serviciului medical, Olesea asigură suportul medical al efectivului și instruiește colegii în acordarea primului ajutor. Ea spune că, în situațiile critice, profesionalismul, empatia și capacitatea de a lua decizii rapide sunt esențiale.
Deși se numără printre puținele femei din cadrul Brigăzii „Fulger”, Olesea participă la aceleași antrenamente solicitante ca și colegii săi. Pentru ea, sportul și disciplina reprezintă un mod de viață.
Pentru cei doi frați, valorile care i-au determinat să aleagă această profesie sunt patriotismul, curajul și onoarea. Ei spun că misiunea lor este să fie pregătiți în orice moment să intervină pentru protejarea cetățenilor și a securității statului.
De peste trei decenii, Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” participă la operațiuni de menținere a ordinii publice și la misiuni speciale de asigurare a securității naționale, iar oameni precum Vadim și Olesea Chiriță demonstrează că devotamentul față de profesie poate deveni o tradiție de familie.