Agricultura inteligentă prinde rădăcini şi în Republica Moldova. Sisteme de irigaţii de ultimă generaţie, roboţi agricoli sau staţii meteo au fost prezentate la Târgul Inovațiilor pentru Agricultura Viitorului, organizat la Universitatea Tehnică din Moldova. Vizitatorii au aflat mai multe despre tehnologiile din domeniul, dar şi despre soluţiile de finanţare.
Deşi costă mii de euro, noile tehnologii înseamnă mai puţină muncă fizică, producţie mai calitativă şi pierderi mai mici pentru agricutori.
„Am venit la expoziţie cu navigarea, care este în spatele meu. Agricultorul are o necesitate mare în ziua de astăzi pentru navigaţie, care are o precizie înaltă, până la 2 centimetri şi jumătate. – Cât costă? – În jur de 5900 de dolari.”
„Cei care vor să se ducă la un alt nivel, atunci ei apelează şi la senzoristică. Nemijlocit senzori pentru umeditate şi sol, senzori pentru umeditatea frunzelor şi capcane care monitorizează insectele şi cum ele se mişcă prin plantaţii. Adiţional staţia meteo. Ele toate împreună cu ajutorul la toată informaţia care o colectează şi o transmit către server, deja vin înapoi cu soluţii gata create.”
Unii fermieri ne-au spus că au investit în tehnologii, iar acum văd rodul acestui efort financiar.
ANDREI ROŞCA, agricultor: „Până acum am instalat sistem de suport antigrindină la livada de cireşi, irigare prin picurare la cireşi şi la viţa de vie şi în viitor ne gândim la sistem antiploaie la cireş, frigider şi poate chiar şi linii de sortare, calibrare.”
Evenimentul este organizat de Universitatea Tehnică din Moldova, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, Proiectul Tehnologiile Viitorului.
MAXIM POPOV, director executiv, Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii: „Digitalizarea nu mai este o obţiune. Astăzi digitalizarea este o normalitate. Evoluează tehnologia, devin lucrurile din ce în ce mai complexe în context nu regional dar global. Respectiv, toţi urmează să împrumute sau replice acele modele de succes care lucrează în fermele europene.”
DOINA NISTOR, director, proiectul "Tehnologiile Viitorului": „Noi Aici avem peste 14 producători, importatori şi distribuitori, care vin în sprijinul fermierilor pe tot ciclul de producţie. De la agronomie până la gestionarea eficientă a resurselor.
SERGIU POPA, decan, Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului: „Trecem la agricultura 3 la agricultura 4. O noţiune care înseamnă că trecem la digitalizare, trecem la robotizare, trecem la senzori şi la tot ce înseamnă agricultură la distanţă.”
Şi autorităţile încurajează fermierii să-şi digitalizeze domeniile de activitate şi promit să le subvenţioneze proiectele.
VLADIMIR BOLEA ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „Spre exemplu noi vedem aici dronele. Noi dronele le subvenţionăm cu 200 mii de lei şi o dronă costă în jur de 400 de mii de lei. Adică, noi dăm 50% şi folosirea la stropit a unei drone reduce cu cinci la sută pierderile pe care le are un agricultor pe un camp de cereale spre exemplu.”
Târgul Inovaţiilor pentru Agricultura Viitorului în Moldova este la cea de-a doua ediţie.