Șefa Agenției Naționale de Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, a confirmat că în cazul femeii de la Hâncești, care s-ar fi sinucis în urma unor presupuse abuzuri din partea soțului ei, vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești, Dumitru Vartic, nu au fost înregistrate plângeri la instituțiile statului.
„În cazul de la Hâncești, din informațiile preliminare disponibile până în acest moment, nu există o raportare către autorități că femeia ar fi suferit de violență. Această informație este însă în continuare în proces de verificare. În momentul în care cazul a devenit public, Agenția s-a autosesizat imediat și a început monitorizarea situației împreună cu instituțiile competente”, a scris Viorica Țîmbalari pe pagina ei de Facebook.
Șefa agenției respective a afirmat de asemenea că colegii săi au discutat cu mama victimei în cadrul unei vizite la domiciliu pentru a vedea dacă are nevoie de sprijin din partea statului. Totodată, angajații Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale vor oferi sprijin copiilor rămași fără mamă.
Potrivit Vioricăi Țîmbalari, echipa Agenției se deplasează la Hâncești, unde va avea loc o ședință cu toate instituțiile responsabile, pentru a analiza cazul la fața locului și pentru a verifica dacă toate procedurile au fost respectate.
„Cred că, în astfel de momente, este important să ne concentrăm pe clarificarea faptelor și pe îmbunătățirea sistemului, astfel încât asemenea tragedii să nu se mai repete”, a subliniat Viorica Țîmbalari.
După decesul femeii, Ludmila Vartic, în spațiul public au început să apară informații potrivit cărora aceasta ar fi fost abuzată și umilită continuu de către soț. Mai multe organizații neguvernamentale s-au autosesizat și cer elucidarea cazului. Poliția a pornit o anchetă, iar președinta Consiliului Raional Hâncești a cerut demisia bărbatului, Dumitru Vartic, din funcția de vicepreședinte al raionului.
Dumitru Vartic este membru PAS, iar conducerea formațiunii i-a solicitat să plece din funcțiile politice și de demnitate publică.
Ludmila Vartic a decedat pe 3 martie, însă primele informații despre moartea sa au apărut abia pe 8 martie. Aceasta a lucrat educatoare la o grădiniță din Hâncești și era mamă a doi copii.