Social

Peste 25.000 de fermieri vor primi asistență financiară pentru gestionarea crizelor agricole

Peste 25.000 de fermieri vor primi asistență financiară pentru gestionarea crizelor agricole

Peste 25 de mii de fermieri din Republica Moldova vor primi asistenţă financiară pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de criză provocate de calamităţile naturale. Acest lucru va fi posibil datorită unui proiect implementat de Organizația Naţiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Fie că e vorba de secetă, îngheţuri sau precipitaţii care le compromit recolta, agricultorii vor învăţa cum să facă faţă provocărilor şi să implementeze soluţii inovative.

Fermierii prezenţi la evenimentul de lansare spun că asistenţa din cadrul programului este binevenită, în contextul în care acest an a fost unul complicat pentru agricultură.


SERGIU VEŞCA, agricultor din Teleneşti: Noi am început anul cu îngheţurile târzii de primăvară, două valuri de îngheţ. Primul val ne-a afectat 100% cireşii, iar al doilea val ne-a afectat trei livezi de prun. După care, am avut o perioadă de secetă care ne-a afectat culturile cerealiere. Apoi am avut ploile târzii care au afectat merele şi strugurii.


Cele două valuri de îngheţuri de la începutul acestui an au compromis aproximativ opt mii de fectare cu pomi fructiferi, ne-a declarat directorul Asociaţiei Moldova Fruct, Iurie Fală.


IURIE FALĂ, director Moldova Fruct: La noi este slab dezvoltată asigurarea riscrurilor în agricultură, dar trebuie să preluăm experienţe care sunt în ţările din Uniunea Europeană şi să construim modele care să fie aplicabile şi să încurajeze fermierii.


TUDOR ROBU, reprezentant adjunct FAO în Republica Moldova: Noi am prevăzut trei componente mari ale proiectului, prin intermediul cărăra vom consolida capacităţile atât a instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale în materie de politici în domeniul agriculturii pentru susţinerea fermierilor mici şi, de asemenea, ajutor direct fermierilor care au nevoie de expertiză şi asiustenţă pentru a depăşi problemele actuale.


INA BUTUCEL, secretar generaj adjunct, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare: Acest proiect care este susţinut şi de Guvernul Elveţiei şi de alţi parteneri este unul binevenit în contextul când şi schimbările climatice sunt nişte provocări esenţiale pentru fermieri.


SIMONE DI STEFANO,director adjunct pentru cooperare, Biroul de Cooperare Elveţian în R.Moldova: Acest proiect în desfășurare marchează o schimbare strategică, trecând de la stare de urgență și răspunsul pe termen scurt la crize către un răspuns pe termen mai lung pentru ca administrațiile locale. Fermierii și părțile interesate vor putea gestiona șocurile climatice și să prospere într-un mediu în schimbare și volatil.


Proiectul va fi implementat pentru o perioadă de patru ani.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter