Membrii Consiliului Superior al Procurorilor consideră că proiectul cu privire la crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate comportă mai multe riscuri și vulnerabilități, iar cele două procuraturi nu trebuie lichidate. În opinia reprezentanților CSP, cea mai judicioasă soluție este comasarea prin fuziune a celor două procuraturi, fapt care ar presupune transferul fără întreruperi a tuturor procurorilor din ambele instituții în procuratura nou creată, împreună cu dosarele aflate în curs de investigare și judecare.
Pe 20 februarie, proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost votat în prima lectură de 61 de deputați. Potrivit autorilor proiectului, inițiativa vine să consolideze eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate prin reunirea competențelor într-o structură specializată unificată. Despre aceasta, dar şi despre alte subiecte de actualitate, va discuta jurnalistul Mădălin Necşuţu cu invitaţii săi: preşedintele CRJM, Ilie Chirtoacă, analistul politic Nicolae Negru, editorialist la Ziarul Naţional şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.