Două persoane au decedat, iar un minor de 15 ani se află în stare gravă, în urma unui accident ce a avut loc noaptea trecută în nordul Republicii Moldova. Cu toţii erau pasagerii unei maşini conduse de un tânăr de 28 de ani, care nu avea permis de conducere şi circula cu viteză excesivă. Acesta va fi anchetat după ce va ieşi din spital. Din fotografiile publicate de poliţie se vede că impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost făcută zob.
Tragedia s-a produs după miezul nopţii, pe un drum din apropierea oraşului Râşcani.
GRIGORE GUZUN, şef adjunct, INSP: Un tânăr, nerespectând regimul de viteză, neadaptând la condiţiile rutiere viteza, a pierdut controlul şi s-a tamponat într-un pom de pe marginea carosabilului. Ca rezultat, însăşi conducătorul auto a primit leziuni corporale şi două persoane au decedat.
Un alt pasager, un minor de 15 ani, a scăpat cu viaţă. El a fost transportat la Spitalul raional Râşcani. Ulterior, Serviciul Aviasan l-a transferat la Spitalul clinic din Bălţi. Tot aici se află şi şoferul automobilului, care a urcat la volan fără permis de conducere şi a provocat nenorocirea. Ambii sunt în stare gravă.
ANDREEA GALICI, purtător de cuvânt, Spitalul Clinic Bălţi: Pacientul a fost internat în secţia terapie intensivă. În prezent se află în stare gravă. Astăzi dimineaţă a fost transferat de la spitalul raional Râşcani un minor care a suferit tarumatisme în urma aceluiaşi accident. Băiatul a fost internat în stare gravă în secţia terapie intensivă a departamentului pediatrie. Sunt conştienţi, vorbesc, dar au traumatisme care necesită internarea în ATI.
Oamenii legii au iniţiat o anchetă penală şi urmează să stabilească toate circumstanţele. Specialiştii au prelevat probe biologice pentru a vedea dacă tânărul era băut atunci când a urcat la volanul maşinii. După ce va fi externat, el urmează să fie reţinut. Reprezentanţii Inspectoratului Naţiona de Securitate Publică susţin că în prima lună din acest an s-a înregistrat o creştere a accidentelor rutiere.
ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: În luna ianuarie, pe drumurile naţionale s-au produs 137 de accidente rutiere, soldate cu 15 morţi şi 164 de răniţi. Datele poliţiei arată că avem o usoara creștere a tragediilor rutiere si a persoanelor ranite în comparație cu perioada similară a anului trecut. În schimb, a scăzut, cu 16 la suta, numărul de decese in urma accidentelor.
Peste 33 la sută din numărul total de accidente au loc din vina şoferilor.
GRIGORE GUZUN, şef adjunct, INSP: Cauzele accidentelor rămân aceleaşi. În primul rând - excesul de viteză. Viteza ucide şi traumează foarte multe persoane. A doua este schimbarea direcţiei de deplasare. A treia este necedarea trecerilor pietonilor sau tamponările de pietoni. Să respectăm întocmai regulamentul circulaţiei rutiere. Să respectăm excesul de viteză. Să ne respectăm noi însăşi şi toţi participanţii la trafic. Astfel vom ajunge la destinaţie în siguranţă şi vom fi alături de cei dragi.
Potrivit poliţiei, în luna ianuarie 2024, pe drumurile naţionale s-au produs 130 de accidente rutiere, soldate cu 18 morţi şi 151 de persoane rănite.