TV Network
Canalele TVR
Social

Tragedie evitată în parcul Râșcani: Un băiat de 12 ani a fost salvat în ultimul moment de salvamari

video

Un băiat de 12 ani a fost salvat de la înec de salvamari, după ce a ajuns într-o zonă adâncă a lacului din parcul Râșcani, din Chișinău.

Incidentul s-a produs aseară, în jurul orei 20:45. Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență spun că adolescentul se afla la scăldat, împreună cu alți trei copii. La un moment dat, el a intrat singur în apă și s-a îndreptat spre o porțiune mai adâncă. Deși a fost avertizat de salvamari să nu mai înainteze, copilul s-a dezorientat și a fost pe punctul să se înece. Salvatorii au intervenit imediat, l-au scos la mal și i-au acordat primul ajutor. Ulterior, a fost dus la Spitalul Clinic Municipal de Copii "Valentin Ignatenco", iar starea lui este acum destul de bună. De la începutul anului, cinci persoane au fost salvate de la înec, în timp ce alte 24 și-au pierdut viața în apele din Republica Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter