Au apărut critici dure în spațiul public după concertul organizat de Renato Usatîi, unde au urcat pe scenă artiști cunoscuți pentru elogierea lui Vladimir Putin. Evenimentul s-a desfășurat la doar câțiva metri de „Trenul Durerii”, expoziţie organizată în memoria victimelor deportărilor staliniste. Guvernul şi Primăria Chişinău s-au acuzat reciproc, iar experţii de la Chişinău şi societatea civilă au catalogat această situaţie drept o lipsă de respect faţă de poporul şi istoria Republicii Moldova.
La doar câțiva paşi de Expoziția „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași", în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizat aseară al 2-lea concert din cadrul "Festivalului Absolvenților". Lângă cele două vagoane a fost instalat un ecran led, în cromatica drapelului Rusiei, pe care era scris, în rusă, mesajul: "Moldova, fii cu noi!".
Pe scenă au evoluat artiştii ruşi Leonid Agutin și Liusea Cebotina. Leonid Agutin a fost decorat de Vladimir Putin cu Ordinul Prieteniei în 2018. La începutul războiului din Ucraina, artistul scria că e e nevoie de pace, ca mai apoi să declare că este patriot şi că cităm ''vom înţelege ce se întâmplă în Ucraina mai târziu''. În 2024, într-un interviu, Liusea Cebotina l-a elogiat pe Putin.
LIUSEA CEBOTINA interpretă din Rusia: Vreau să-i urez, în primul rând, să fie sănătos. Și să spun că îl iubim foarte mult.
Pe scenă au evoluat şi Irina și Serghei Kovalsky, cunoscuți pentru cântecele lor închinate "pobedei".. adică victoriei. Este al doilea concert de acest fel în această vară, iar acest lucru a trezit nemulţumire şi în rândul cetăţenilor.
"E o manifestare politică până la urmă oamenii ar trebui să facă toată legătura şi să îşi facă concluzii. Strămoşii noştri au avut de suferit din cauza asta şi noi şi acum avem de suferit din cauza acțiunilor întreprinse atunci."
"Aceea e durere, dar asta e veselie. Nu se combină aceste două elemente. Nicidecum. Nu trebuia să dea voie să concerteze într-o aşa o durere că ne amintim de zilele care au fost în trecut şi duşi oamenii noştri, copii, gravide. El face comncerte pentru cineva nu pentru Chişinău. Să facă o distabilizare, să mai ameţească chisinăunii, iată vedeţi concerte, noi am văzut concerte. Noi vrem să trăim în libertate, democraţie şi să putem cere dreptul nostru."
"E foarte dureros pentru că îmi dau seama că e făcut pentru a îndemna oamenii să fie pro ruşi şi asta tare mult mă doare. Îmi pare rău că nu a fost luat în considerare şi că acolo este instalat acest vagon. Îmi pare rău că autorităţile au acceptat, probabil asta primarul, dar bine."
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că Primăria se face responsabilă de această imagine dezolantă din centrul Chişinăului şi a condamnat folosirea culturii ca instrument de propagandă, mai ales în cazul artiștilor veniți din Federația Rusă.
DANIEL VODĂ purtătorul de cuvânt al Guvernului: Guvernul califică acest eveniment drept o insultă la adresa memoriei noastre colective. Primăria Chișinău ar trebui să dea explicații cum a permis, de comun cu organizatorul, să facă acest spectacol în preajma unui alt eveniment organizat de Guvern, adică expoziția Trenul Durerii. Guvernul condamnă această bătaie de joc și o consideră ca fiind iresponsabilă.
ARTUR LEŞCU doctor în istorie, expert în domeniul securităţii: Nu a fost o reacţie împotiva culturii ruse, cum spun unii propagandişti pro-ruşi. Este contra acestor nume care în mod deliberat denigrează momentele extrem de triste din trecutul nostru. Este cinic, iar întreaga scenă este plină de absurd.
Contactaţi de TVR Moldova reprezentanţii Primăriei nu ne-au răspuns la telefon pentru a explica cum a fost oferită autorizaţia pentru organizarea evenimentului. Purtătorul de cuvânt al Primăriei a transmis un comunicat prin care respinge acuzaţiile Guvernului.
"Primăria Chișinău răspunde pentru evenimentele organizate de municipalitate. În alte cazuri, când sunt organizate evenimente pe teritoriul municipiului Chișinău, Primăria, conform legii, este notificată, respectiv nu autorizează evenimente, așa cum a menționat, în mod manipulator, colegul meu din Guvern. Aceste declarații sunt manipulatorii, deoarece, folosind tribuna Guvernului, spune minciuni și aduce acuzații nefondate." Prezența unor interpreți care nu doar că îl admiră pe liderul de la Kremlin, dar îl glorifică deschis, a stârnit valuri de indignare şi organizarea acestui eveniment lângă o expoziţie comemorativă a fost criticat şi de experţii de la Chişinău.
VICTOR GUZUN, fost ambasador al Republicii Moldova în Estonia: Permisiunea de a organizat un asemenea concert, într-un asemenea loc, Piaţa Marii Adunări Naţionale, în plin război la frontiera noastră, în faţa trenurilor durerii cu acele mesaje scrise în limba rusîă cu conotaţii coloristice ale drapeului ruzs care sunt practice lipide de vagoane, este o ofensă enormă aducă poporului moldovenesc. Eu cred că este o scăpare enormă a autorităţilor Republicii Moldova, oricare ar fi ele. Eu cred că este o scăpare enormă şi eu nu înţeleg cu ce se ocupă autorităţile noastre şi cum noi ne putem perminte în asemena mod să se organizeze un asemenea lucru.
Şi Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova condamnă organizarea evenimentului propagandistic pro-rus, inclusiv participarea artiștilor din Federația Rusă. Asociaţia sustine că cei ce au organizat din concertul lângă simboluri ale suferinței și memoriei istorice au dat dovadă de o lipsă crasă de empatie față de cei care au suferit și au pierit în chinuri. Asociatia fostilor deportati face apel la autorităţi să interzică organizarea evenimentelor de acest tip în proximitatea expoziţiei.
La începutul lunii iulie, alţi doi cântăreţi au urca pe scena concertului organizat de Renato Usatîi. Este vorba despre rapperul Basta, sancționat de Ucraina pentru concerte susținute în Crimeea ocupată, şi interpretul Macan, care ar fi cântat recent în Lugansk şi ar fi un susținător al războiului declanşat de Putin.