Economic

„Fabricat în Moldova”: Peste 350 de antreprenori din R. Moldova vor participa la cel mai important eveniment expoziţional al anului

„Fabricat în Moldova”: Peste 350 de antreprenori din R. Moldova vor participa la cel mai important eveniment expoziţional al anului

Peste 350 de antreprenori din Republica Moldova vor participa la cel mai important eveniment expoziţional al anului - "Fabricat în Moldova". Anul acesta, evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie sub genericul "Acasă. Autentic. Autohton". La cea de-a 21-a ediție a târgului, Italia a va prezenta, la standul său, companiile ce au deschis afaceri în Republica Moldova. Va fi organizat și un forum de afaceri la care vor participa antreprenori de pe ambele maluri ale Prutului.

În total peste 470 de antreprenori din Republica Moldova şi-au depus dosarele pentru a participa la "Fabricat în Moldova", dar, din lipsă de spațiu, la eveniment au fost primite doar 350 de companii, după principiul primul venit, primul servit. În acest an, la târg participă și 45 de companii noi.


SERGIU HAREA președinte, CCI: „Din păcate 120 de companii nu pot participa din motive tehnice, pavilionul 3 nu este posibil de utilizat. Din păcate am fost nevoiți să fim și cu spațiu mai limitat pentru cei care au solicitat mai mulți metri, dar au cedat pentru unele companii. Care nu vor putea participa aici vor merge cu noi la expozițiile organizate de CCI în acest an. Vedem că Expoziția Fabricat în Moldova atrage tot mai multe companii noi pentru a-și promova produsele și pentru a face cunoscut consumatorul intern ce avem noi nou pe piața locală”.


Această ediție a evenimentului "Fabricat în Moldova" cuprinde trei componente de bază: programul expozițional, programul de afaceri și programul cultural. În pavilionul central al centrului expoziţional îşi vor prezenta oferta întreprinderi din domeniul agroindustrial, în pavilionul 2 - din domeniul industriei textile şi mobilei, iar în zona expozițională deschisă vor fi produsele apicole și de artizanat. În cadrul programului de afaceri va fi organizat un forum Moldova-România pentru atragerea investiţilor dar şi promovarea exporturilor.

SERGIU HAREA președintele CCI: „Un foarte interesat program de afaceri la care vom dezbate subiecte cum ar fi politica dezvoltării industriale din RM, impedimentul justificator pentru companiile din agricultură, vor organiza mese rotunde unde vom dezbate aceste subiect ce ține de impedimentul justificator”.


Și în acest an, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va rambursa companiilor taxa de participare și jumătate din taxa pentru închirierea spațiului expozițional.


ANA SOCHIRCĂ șef, secția Antreprenorială, ODA: „Înaintarea actelor pentru subvenționare este o procedură foarte ușoară, se face exclusiv online, accesând site-ul oda.md. Actele sunt depuse de către agenții economici timp de 30 de zile lucrătoare după finalizarea expoziției. Agentule conomic are posibilitate să se organizeze și apoi să obțină parțial cheltuielile suportate în cadrul expoziției. "


Expoziția îşi propune să susțină și să promoveze producătorii autohtoni şi să analizeze tendințele în activitatea acestora. Din acest an, evenimentul are un nou logo ce semnifică unitatea și mobilitatea antreprenorilor, autorităților și consumatorilor, pentru a dezvolta economia statului. Cea de-a 21-a ediție a Expoziției "Fabricat în Moldova" se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 4 februarie la Centrul Expozițional "Moldexpo". Vor fi prezente delegații din mai multe state printre care Franța, România, Polonia, Spania, Turcia, Ucraina și China. La ediţia din 2023 "Fabricat în Moldova" au fost peste 70 de mii de vizitatori. Expoziția e organizată de Camera de Comerț și Industrie, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter