Economic

Se caută peste 12 mii de angajați

Se caută peste 12 mii de angajați

Peste 500 de noi locuri de muncă vacante au apărut, până la finalul lunii iunie, în Republica Moldova. Informaţia apare în raportul statistic prezentat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Nicolae Boico a studiat datele şi ne spune în ce domenii lipsesc cei mai mulţi angajaţi.

NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: "Acum în Republica Moldova e nevoie de aproape 12.500 de angajaţi, în timp ce, la sfârşitul lunii mai, erau aproximativ 12 mii de posturi vacante. Sunt datele oficiale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă dar, în realitate, criza de angajaţi e mult mai mare. Peste 70 la sută dintre joburile vacante sunt pentru muncitori necalificaţi sau absolvenţi ai şcolilor profesionale. În Republica Moldova e mare deficit de muncitori în industria textilă. În total, aproape două mii de oameni. În transporturi e nevoie de peste 1.100 de angajaţi. Cam acelaşi număr de oameni se caută şi pentru fabricile, uzinele şi atelierele de reparaţii din Republica Moldova. Alte peste 3.200 de posturi vacante sunt pentru poliţişti, educatori, profesori, medici şi asistenţi medicali. Cea mai mare criză de muncitori se înregistrează în municipiile Chişinău, Bălţi şi Ungheni, mai bine de jumătate dintre toate locurile de muncă disponibile în Republica Moldova fiind în aceste trei localităţi. Spre deosebire de raioanele Leova, Sângerei şi Drochia, unde e cel mai greu de găsit un loc de muncă vacant. " LOCURI DE MUNCĂ VACANTE Sursa: ANOFM Mai 11,9 mii Iunie 12,4 mii

POSTURI PENTRU MUNCITORI NECALIFICAŢI Sursa: ANOFM Industria uşoară 1.9 mii Transport 1.19 mii Întreprinderi 1.1 mii

POSTURI PENTRU STUDII SUPERIOARE Sursa: ANOFM Poliţişti 782 Medicină 450 Subofiţeri la frontieră 380 Învăţământ 123

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter