Rafalele puternice de vânt din 26 aprilie a provocat w. Salvatorii și pompierii au intervenit în peste 100 de cazuri pentru înlăturarea arborilor doborâți și a obiectelor periculoase. Cele mai multe intervenții au fost în Chișinău, unde vântul a smuls acoperișuri, a avariat mașini și a provocat pagube infrastructurii, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit unui comunicat al IGSU, în 90 de cazuri echipele de intervenție au fost solicitate pentru defrișarea și deblocarea arborilor căzuți. În alte 26 de situații, au înlăturat obiecte care prezentau pericol de cădere de la înălțime. Intervențiile au avut loc în mai multe raioane, printre care Bălți, Fălești, Sângerei, Ungheni, Florești, Călărași, Strășeni, Dubăsari, Leova, Căușeni, Ștefan Vodă și Rezina.
Situații de risc au fost înregistrate și în municipiul Chișinău. Pe strada Salcâmilor nr. 5, vântul a smuls o porțiune de circa 200 de metri pătrați din acoperișul unei clădiri cu două nivele, iar pompierii au înlăturat elementele care puteau cădea. La intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Armenească, un copac a căzut peste un automobil în care se aflau două persoane, acestea fiind evacuate de salvatori, una dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale.
În comuna Grătiești, au fost deteriorate două stații de așteptare, iar de pe mai multe locuințe au fost smulse aproximativ 30 de foi de ardezie.
În total, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în peste 200 de situații de risc la nivel național. Autoritățile îndeamnă cetățenii ca, în caz de urgență, să apeleze Serviciul 112.