Noul Papă, Leon al XIV-lea, născut în oraşul american Chicago, are, de asemenea, rădăcini creole din oraşul New Orleans, relatează cotidianul The New York Times, citat vineri de agenţia EFE.
Originile sale, care datează dintr-o enclavă istorică a culturii afro-caraibiene, îl leagă pe Papa Leon al XIV-lea de bogata experienţă catolică de culoare din Statele Unite, trecută uneori cu vederea, notează cotidianul.
Potrivit The New York Times, Robert Francis Prevost, cardinalul ales joi Papă, care îl va înlocui pe regretatul Francisc, are origini creole din New Orleans.
Descrişi drept persoane de culoare sau de rasă mixtă în diverse documente istorice, bunicii săi materni locuiau în 7th Ward din New Orleans, o zonă tradiţional catolică, un melanj de locuitori cu rădăcini africane, caraibiene şi europene.
Joseph Martinez şi Louise Baquié, bunicii săi materni, s-au mutat la Chicago la începutul secolului XX şi au avut o fiică: Mildred Martinez, mama Papei.
Acest lucru înseamnă că Leon al XIV-lea nu este doar un pionier, fiind primul pontif american, ci şi un Papă care provine dintr-o familie ce reflectă numeroasele fire care ţes istoria complexă şi bogată a Americii.
Citește și: Cine este Robert Prevost, cardinalul american, ales noul papă. Ce spunea papa Francisc despre el
Trecutul Papei a fost revelat joi de genealogistul Jari C. Honora din New Orleans şi confirmat pentru The New York Times de fratele mai mare al Papei, John Prevost, în vârstă de 71 de ani, din Chicago.
„Această descoperire aminteşte o dată în plus cât de interconectaţi suntem ca americani”, a spus Honora într-un mesaj text joi seară. „Sper că acest lucru va scoate în evidenţă lunga istorie a catolicilor de culoare, atât liberi, cât şi sclavi, din această ţară, care include şi familia Sfântului Părinte”, a adăugat el.
Nu este clar dacă noul papă a vorbit vreodată în public despre strămoşii săi creoli, iar fratele său a declarat că membrii familiei sale nu s-au identificat drept persoane de culoare.
Anunţul alegerii sale la Roma s-a concentrat pe tinereţea sa din Chicago şi pe deceniile în care a slujit în Peru.
Honora, care lucrează la Historic New Orleans Collection (HNOC), un muzeu din Cartierul Francez al oraşului, a început să cerceteze trecutul Papei datorită numelui său francez, Prevost, însă a găsit rapid legături cu Sudul.
Cercetătorul a descoperit dovezi pe această temă, cum ar fi certificatul de căsătorie al bunicilor, de la cununia din 1887 în 7th Ward, o fotografie a pietrei funerare a familiei Martinez din Chicago şi un certificat de naştere electronic pentru Mildred Martinez care arată că s-a născut în Chicago în 1912.
Certificatul de naştere îi menţionează pe Joseph Martinez şi ‘Louis Baquiex’ drept părinţi ai lui Mildred. Locul naşterii tatălui este trecut ca Republica Dominicană, iar cel al mamei, New Orleans.
Honora a declarat, de asemenea, că a găsit înregistrări de la recensământul din 1900 potrivit cărora Martinez era ‘de culoare’, locul său de naştere ea ‘Hayti’, iar ocupaţia ‘producător de tutun’. Locul exact al naşterii lui Joseph Martinez rămâne un mister.
Citește și: Habemus Papam! Noul Suveran Pontif este Cardinalul Robert Prevost, el va purta numele Leon XIV
Honora a găsit, de asemenea, o înregistrare de la recensământul din 1870 care indică faptul că bunicul matern al Papei s-a născut în Louisiana. Totuşi, el a menţionat că nu era neobişnuit la acea vreme ca oamenii să îşi schimbe răspunsurile în înregistrările oficiale.
Creolii, cunoscuţi şi sub numele de ‘persoane creole de culoare’, au o istorie aproape la fel de veche ca cea a statului Louisiana. Deşi cuvântul ‘creol’ se poate referi la persoane de origine europeană născute în America, acesta descrie în mod obişnuit persoane de rasă mixtă, a precizat cotidianul.