“Un astfel de rol ar fi interesant, deoarece ar oferi șansa de a contribui timp de câțiva ani pe scena internațională într-o perioadă de schimbări globale dramatice”, a declarat Rutte într-un interviu acordat postului de radio Den Haag FM și citat de Reuters.

“Dar există o șansă foarte mare, având în vedere sprijinul politic pentru aceasta, ca acest post să revină unei femei europene, ceea ce ar fi, de asemenea, foarte bine”, a completat premierul olandez, în funcție din 2010, situație care îl plasează în poziția de cel mai longeviv lider european, alături de premierul maghiar Viktor Orban.

Rutte, care și-a anunțat în mod neașteptat plecarea din politica olandeză în luna iulie, la scurt timp după ce a anunțat demisia celui de-al patrulea cabinet al său, a declarat că nu știe dacă este considerat un favorit pentru rolul de șef al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și că nu va începe o campanie personală, notează CaleaEuropeană.ro.

Stoltenberg este în funcție din 2014 și urmează să se retragă în octombrie 2024.

Mandatul său a fost prelungit în iulie pentru a patra oară, deoarece cele 31 de țări membre ale alianței au ales să rămână cu un lider experimentat, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina face ravagii la ușa NATO.

Înainte ca Alianța să decidă extinderea mandatului lui Stoltenberg, diplomații au declarat că Rutte ar fi fost un candidat puternic pentru a-i succeda, dar olandezul a insistat că nu era disponibil la acel moment.

Într-un amplu material consacrat temei, Politico Europe notează că premierul olandez se pregătește din timp pentru funcția supremă în NATO, dar subliniază că Mark Rutte va trebui să treacă peste subiectul cheltuielilor pentru apărare al țării sale și peste dorința aproape generală ca următorul secretar general să fie o femeie.

De la crearea sa în 1949, NATO a fost întotdeauna condusă de un bărbat, iar Rutte, dacă va obține postul, va fi al patrulea olandez în această funcție, devansând toate celelalte naționalități.

Până acum, celelalte candidate se confruntă cu vânturi potrivnice.

Prim-ministrul estonian Kaja Kallas este una dintre vocile importante din lume în ceea ce privește susținerea Ucrainei, dar unii din Europa de Vest și din SUA consideră că un șef baltic al NATO ar fi prea provocator pentru Moscova.

Premierul danez Mette Frederiksen este un alt candidat despre care se zvonește, deși unele țări NATO sunt reticente la numirea unui al treilea secretar general nordic la rând, după Stoltenberg și fostul premier danez Anders Fogh Rasmussen.

Franța, pe de altă parte, a precizat că următorul lider ar trebui să fie din Uniunea Europeană, opunându-se unor nume grele precum vicepremierul canadian Chrystia Freeland, de origine ucraineană, precum și fostul secretar britanic al apărării Ben Wallace.

Printre candidați se numără și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, deși aceasta și-ar putea dori să rămână în fruntea executivului european.

Toate aceste considerente, deocamdată, îl lasă pe Rutte într-o poziție confortabilă în cursă – deși persistă îngrijorări în surdină, fiind remarcată capacitatea lui Rutte de a coopera cu diferite partide în guvernele de coaliție olandeze succesive, precum și cu alți lideri europeni și cu diferiți ocupanți ai Casei Albe.

Prin tradiție, toți secretari generali ai NATO sunt europeni și au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de externe sau miniștri ai apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul “Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004.