Poliția Republicii Moldova anunță că deține informații potrivit cărora unor persoane li s-ar promite bani pentru a participa la protestul programat pentru ziua de luni în Chișinău.
Instituția subliniază că astfel de practici sunt ilegale și îi avertizează pe organizatori că poartă răspundere absolută pentru asemenea acțiuni, conform legislației în vigoare.
„Poliția respectă dreptul fiecărei persoane la libera exprimare și îndeamnă cetățenii să-și controleze acțiunile, să nu se lase ademeniți și să-și respecte demnitatea”, se menționează în comunicatul autorității.
Totodată, oamenii legii precizează că, în cazul în care vor fi constatate ilegalități, vor interveni și le vor documenta conform cadrului legal.
Duminică, liderul PSRM Igor Dodon a făcut un apel către cetățeni și i-a îndemnat să fie pregătiți mâine pentru a-și „apăra victoria”. El s-a declarat convins că opoziția va învinge la aceste alegeri parlamentare.
„Nu trebuie să le permitem să ne anuleze votul, de aceea, mâine, la ora 12:00, vă aștept pe toți în fața Parlamentului R. Moldova pentru a protesta pașnic și pentru a ne apăra victoria”, a declarat el.
Citește și: Igor Dodon se declară convins că opoziția va învinge la alegeri, dar cheamă simpatizanții la protest
Duminică, Poliția a anunțat că deține informații în legătură cu unele grupuri de persoane care ar intenționa pe parcursul zilei de luni, 29 septembrie, organizarea de dezordini și destabilizări în Chișinău, în cadrul unui protest.
„Forțele de ordine nu vor admite încălcări ale legii, perturbarea ordinii publice, punerea în pericol a cetățenilor, precum și periclitarea securității naționale”, anunță oamenii legii.