Atletul Maxim Răileanu a fost la un pas de titlul de campion la un maraton internațional desfășurat recent în Germania. Basarabeanul s-a mulţumit cu medalia de argint dar, chiar şi aşa, a stabilit un nou record național pentru Republica Moldova.
Maxim Răileanu a concurat în proba de zece kilometri. Atletul a avut nevoie de 29 de minute și 11 secunde pentru a parcurge această distanță pe străzile unui oraş din Germania. Timpul înregistrat i-a asigurat prezența pe treapta secundă a podiumului de premiere şi, totodată, stabilirea unui nou record naţional.
MAXIM RĂILEANU, atlet: „Din start, am avut câteva crize de oboseală, întrucât nu am reuşit să ma recuperez. Spre final, am comis o mică greşeală şi aşa am cedat primul loc, făcându-l cadou."
După această competiție, Maxim Răileanu nu a avut nicio zi de pauză şi şi-a continuat antrenamentele intensive. Într-o săptămână, atletul trebuie să parcurgă 12 sesiuni de pregătire.
MAXIM RĂILEANU, atlet: „Metoda alergării de anduranţă - scopul acesteia este de a obişnui organizul cu efort de lungă durată. Următoarea este alergarea tempo. O practic înainte de concurs, pentru a vedea în ce formă sunt. Sunt şi alergările intervale. Ele sunt foarte solicitante."
La sfârşitul acestei săptămâni, atletul basarabean va participa la o altă competiţie, programată în Italia. Sportivul de 28 de ani va concura în aceeaşi probă, de zece kilometri.
MAXIM RĂILEANU, atlet: „Sperăm să avem o evoluţie cât mai reuşită."
Rezultatul obținut la competiția din Germania dar și evoluția la cursa din această săptămână vor conta pentru calificarea la alte două competiții importante. E vorba despre Jocurile Europene din Polonia și Olimpiada din Franța. Până acum, Maxim Răileanu nu a avut ocazia să participe la cele două turnee de anvergură.