Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a participat la invitația Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, la conferința „Un nou capitol comun pentru extinderea UE”, organizată în Parlamentul European. Evenimentul a reunit oficiali din mai multe țări candidate la Uniunea Europeană și a fost o oportunitate de a discuta despre progresele realizate de Republica Moldova în drumul său european.
În deschiderea conferinței, viceprim-ministra a vorbit despre realizările R. Moldova pe parcursul său european și despre viziunea pentru viitorul Uniunii Europene, subliniind importanța extinderii acesteia.
„Europa va fi cu adevărat sigură atunci când pe tot continentul va fi stabilitate și pace. Împărtășim aceleași valori, care ne unesc și ne definesc ca state europene”, a declarat aceasta.
În marja evenimentului, viceprim-ministra a avut discuții cu eurodeputații Kathleen Van Brempt, Thijs Reuten și Marta Temido, exprimându-și mulțumirile pentru sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova.
În paralel, în perioada 7-8 aprilie, la Bruxelles, are loc reuniunea de screening bilateral pentru evaluarea Capitolului 29 – Uniunea Vamală – din procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.