Un automobil a fost lovit de o locomotivă, la o trecere la nivel cu calea ferată din raionul Ocnița, după ce șoferul de 58 de ani ar fi ignorat regulile rutiere. În urma impactului nu au fost înregistrate victime.
Accidentul s-a produs pe tronsonul feroviar Ocnița–Vălcineț. Potrivit poliției, șoferul automobilului traversa calea ferată, iar mecanicul trenului în vârstă de 55 de ani nu a putut evita impactul. Ambii conducători au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.
Citește și: Un șofer a murit la volan, iar mașina scăpată de sub control a lovit un automobil și un copacReprezentanţii Căii Ferate din Moldova îndeamnă participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată. Oamenii legii continuă investigaţiile.