Exporturi de peste 800 de mii de euro. Sunt rezultatele înregistrate de antreprenorii din Republica Moldova, care au încheiat contracte cu parteneri de peste Prut, în cadrul Programului "Export Missions România 2023". În cadrul unui atelier de lucru, oamenii de afaceri basarabeni au fost încurajaţi să participe şi la alte misiuni de afaceri, planificate în această toamnă.
Alexei Micu, un antreprenor din raionul Şoldăneşti, a reuşit să exporte în România miez de nucă, iar Programul "Export Missions România 2023" i-a oferit oportunitatea să încheie contracte de colaborare avantajoase cu mai mulţi parteneri de peste Prut.
ALEXEI MICU, fermier: „ În cadrul acestui proiect, noi ne-am focalizat pe un produs mai specific cum este miezul de nucă şi anume prin participarea la acest proiect noi am reuşit într-un termen destul de scurt să identificăm un partener şi să facem exportul de miez de nucă. – Cât aţi exportat? – Un camion de miez de nucă. Voloarea lui este peste 100 mii de euro.”
Beneficiarii proiectului au putut să-şi promoveze mărfurile în cadrul expoziţiilor internaţionale.
IGOR FURTUNĂ, producător de biscuiţi: „Am intrat în colaborare cu un client din Bucureşti care deţine magazine. Trebuie să menţionez că am făcut patru livrări către ei. Dar, cel mai mult ce ne interesează este perspectiva de colaborare pentru că sunt interesaţi în produsele noastre.”
VICTOR NISTORICĂ, administrator brutărie: „A fost un proiect care ne-a deschis ochii la piaţa românească. Ne-a arătat cum trebuie să discutăm cu clienţii. Mai mult ca atât s-a şi discutat pentru noi la început cu clienţii. Adică a fost o extindere a departamentului de vânzări pe partea de export. Am fost ajutaţi cu o listă de clienţi.”
Cel mai mult, antreprenorii din Republica Moldova au exportat în România fructe proaspete, produse alimentare şi industriale, mobilă şi vinuri.
ANDREI CRIGAN, liderul echipei de implimentare a programului Export Missions: „Am avut peste 140 de aplicanţi în acest proiect din care am selectat 60, cei mai bine clasaţi în cele cinci sectoare. Deşi, am făcut un apel către zece sectoare, s-au mobilizat mai multe companii în aceste cinci sectoare.”
A doua rundă a proeictului va fi lansată în toamnă.
NATALIA BEJAN, director, Agenția de Investiții: „Vom încuraja toate companiile să aplice, să vină împreună cu noi în aceste misiuni. Următoarele urmează să fie în Germania şi revenim înapoi în România pentru că deja trece un ciclu de un an de zile şi chiar ne dorim ca companiile care au capacitate şi dorinţă de a exporta să se alăture programului.”
Programul e finanțat de Banca Mondială şi implementat de Agenţia de Investiţii.
AUREL CASIAN, director, Unitatea de Implementare a proiectului Băncii Mondiale: „În total proiectul care este preconizat până în anul 2027 prevede participarea a 240 de companii locale în acest exerciţiu. În prima misiune care a avut loc în România la finele anului trecut au participat 60 de antreprenori din Republica Moldova. Anul acesta în 2024 tot vor fi 60 şi tot aşa până în anul 2027.”
Valoarea totală a proiectului este de 50 milioane de dolari.