Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Valeriu Pasat (1999-2002), a dezvăluit, în premieră, că eliberarea lui Ilie Ilașcu, în mai 2001, din închisoarea din Tiraspol, a fost posibilă în urma unui efort enorm al ofițerilor de SIS. Fostul președinte Vladimir Voronin nu ar fi avut, a subliniat Pasat, „absolut niciun rol” în eliberarea luptătorului, dar a pus ambasadorii Republicii Moldova să convingă organizații internaționale să îi acorde Premiul Nobel pentru această faptă.
„Cu adevărat, eu l-am primit (pe Ilie Ilașcu – n.r.) de la domnul Antiufeev, dar vreau să vă spun, în premieră, că (...) Voronin a abordat problema (eliberării lui Ilie Ilașcu – n.r.) cu conducerea Federației Rusie, dar Ilașcu a fost eliberat nu pentru că conducerea Rusiei a fost rugată să o facă”, a relatat Valeriu Pasat, fost director al SIS în 1999 – 20o2, în cadrul unei ediții speciale realizate de TVR Moldova și dedicată funeraliilor marelui patriot.
„Noi, cu colegii de la Serviciul de Informație și Securitate, am avut numeroase probleme cu cei de la Tiraspol, cu cei de la Kiev, deplasări la Moscova, unde am argumentat de ce trebuie eliberat și cum trebuie eliberat (Ilie Ilașcu – n.r.). Pentru că din momentul arestării lui, nu s-au făcut declarații. Dar, concret, mă bucur și le sunt recunoscător ofițerilor de la SIS. În plan operativ, sunt lucruri pe care nu le pot spune astăzi, dar s-a făcut un lucru enorm ca el să fie eliberat”, a declarat fostul șef al SIS și fost ministru al Apărării.
„După ce l-am primit pe Ilașcu de la Antiufeev, m-a mirat foarte mult atitudinea fostului președinte Voronin față de acest patriot al neamului. Discuția în birou la Voronin a durat 11 minute. Voronin a spus că trebuie să-l duc din țară, să-l duc în România, să-l predau acolo. Să nu rămână nicidecum. Am crezut că măcar o să mai discute. Lui Voronin îi trebuia să se știe pur și simplu că el a contribuit la eliberarea lui”, a insistat fostul oficial.
„Voronin dorea să fie apreciată pe plan internațional implicarea sa, așa-numita implicare a sa, în eliberarea lui Ilașcu. Și unii dintre ambasadorii noștri au primit atunci chiar indicații de la Chișinău să informeze organizațiile internaționale pentru ca Voronin să devină laureat al Premiului Nobel pentru acest gest (...). Când s-au început verificări din partea multor organizații internaționale, cu adevărat, cum a fost eliberat, atunci s-a constatat faptul că Voronin însuși dorea să fie apreciat.”
Valeriu Pasat a subliniat că Vladimir Voronin a vorbit cu Moscova și a spus că ar fi bine ca Ilașcu să fie eliberat. „Mi-a spus și mie: Faceți ce puteți să-l eliberați. Dar el mai mult n-a contribuit cu nimic absolut.”
Eliberarea lui Ilie Ilașcu, conform deciziei CEDO
Pe 5 mai 2001, Ilaşcu a fost eliberat. În dimineaţa zilei de 5 mai 2001, el a fost adus la Chişinău într-un automobil în care se afla Vladimir Şevţov, numit Antiufeev, „ministrul Securităţii” de la Tiraspol.
Sosiţi la Chişinău, Şevţov a dat citirii, în faţa şefului serviciilor secrete moldoveneşti, Valeriu Pasat, actului de transfer care indica: „Deţinutul Ilaşcu, condamnat la pedeapsa capitală, este transferat organelor competente ale Republicii Moldova”. După transmiterea documentului respectiv, Şevţov ar fi declarat că sentinţa de condamnare rămâne valabilă şi că ea va fi executată dacă dl Ilaşcu se va întoarce în Transnistria”.
Ilie Ilaşcu a fost reţinut pe 2 iunie 1992, în jurul orei 4.30 min, în casa sa din Tiraspol, de zece sau doisprezece indivizi înarmaţi cu pistoale automate. El a fost informat că a fost reţinut, deoarece, în calitatea sa de membru al Frontului Popular, prezenta pericol pentru stabilitatea “republicii moldovenești nistrene”, care era în stare de război cu Republica Moldova.
În următoarele zile, au fost reținuți Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc și Tudor Petrov-Popa. În decembrie 1993, o pretinsă curte supremă a „republicii moldovenești nistrene” i-a găsit vinovaţi. Ilie Ilașcu a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, iar ceilalţi la ani grei de închisoare.
