Politic

Maia Sandu, celor care au lucrat pentru Kremlin: „Devotamentul față de țară este sacru”

post-img
președinta R. Moldova, Maia Sandu
Sursa foto: EDUARD Bizgu

Președinta Maia Sandu a spus în discursul său susținut în ședința de inaugurare a noului parlament că următorii ani vor fi decisivi pentru cum va arăta R. Moldova. Șefa statului a subliniat că perioada care urmează este cea mai complicată de la independență încoace și responsabilitatea demnitarilor este mare.

„Pacea este cea mai importantă, țara noastră se confruntă cu atacuri hibride menite să ne sperie, măcar acum cei care au servit unor interese străine trebuie să conștientizeze că devotamentul față de țară este sacru. Noi, moldovenii, trebuie să fim mereu de partea păcii, nu putem admite ca Moldova să devină o unealtă a agresorului împotriva altor state. Nu putem admite vreodată ca puterea în țara noastră să fie scoasă la licitație și să câștige cine achită cel mai mult. Știm ce înseamnă un stat capturat. Nu vom primi lecții de democrație de la cei care și-au luat indicații de la Moscova”, a mai spus Maia Sandu.

Citește și: /LIVE/ Urmărește, în direct, prima ședință a noului Parlament

Președinta a spus că integrarea europeană este un proces care va aduce beneficii cetățenii Republicii Moldova, iar acest proces trebuie realizat în ritm rapid. Totodată, Maia Sandu a îndemnat deputații să contribuie la armonizarea legislației cu cea UE.

„Pacea, democrația și suveranitatea nu vor fi pe deplin protejate până nu vom încheia procesul de integrare europeană. Acest lucru este demonstrat de experiența altor state. Cred că ne dăm seama cu toții că anii care vin vor fi o probă de forță pentru instituțiile noastre. Știu că drumul înainte cere efort, curaj, dar țara noastră a dovedit că poate merge mai departe, de aceea să ne adunăm forțele în jurul oamenilor cinstiți”, a mai spus Maia Sandu.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter