TV Network
Canalele TVR
Politic

Costiuc reacționează sarcatisc la exploziile dronelor în nordul Moldovei: „Aprindem câte o lumânare”

Survolurile repetate ale dronelor readuc în Parlament întrebarea: Cum poate fi protejat spațiul aerian al Republicii Moldova? Deputații din opoziție cer autorităților măsuri concrete și spun că simpla constatare și condamnare a incidentelor nu mai sunt suficiente. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că autoritățile discută cu România și Ucraina despre o posibilă soluție, dar evită deocamdată să ofere detalii.

IGOR DODON, deputat, Partidul Socialiştilor: Doamne fereşte, lăsăm politica, ruşii, nemţii şi aşa mai departe. Este un risc enorm pentru R. Moldova. Eu condamn categoric aceste cazuri, nici nu se discută. Am spus şi repet încă o dată, unica soluţie este să se oprească războiul din Ucraina. - Sub ce formă să se termine? Ei o să se înţeleagă. Noi nu suntem parte a acestui război.



VASILE COSTIUC, deputat, Democraţia Acasă: Ne rugăm la bunul Dumnezeu, cum ne-a zis Tofan. Aprindem câte o lumânare ca să cadă şi să explodeze pe câmp. Ce o să se întâmple când o să cadă pe şcoli, asta e întrebarea noastră? Noi ce facem, cum ne protejăm? Că în afară de constatări şi ne întrecem între politicieni, care cea mai mare declaraţie o să facă şi care mai tare o să condamne survolarea spaţiului aerian, nu ne ajută cu nimic. 



ION CHICU, deputat, Blocul Alternativa: Nu trece zi şi noapte să nu fie survolat spaţiul nostru aerian de către aceste drone. Nu trebuie să ne limităm doar la constatări. Toate instituțiile statului trebuie să se mobilizeze, să vină cu reacţiile respective. Inclusiv pe dimensiunea apărării, situaţiilor de criză, Ministerul de Interne. Populația trebuie să fie informată despre ce trebuie de întreprins în asemenea acţiuni. Să nu ne trezim că încărcăm drona în car şi o ducem acasă. 



Guvernul de la Chișinău discută cu România și Ucraina despre posibile soluții pentru consolidarea apărării spațiului aerian.


IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: Eu cunosc ceva detalii, dar nu pot să vi le spun atâta timp cât nu au fost finalizate discuţiile. Evident că noi discutăm şi cu o parte şi cu alta, cu ambii vecini. România, pe flancul vestic, dar şi Ucraina, cu cea mai bună experienţă. A investit foarte mult, are experienţă. De aceea suntem în contact cu ei, dar haideţi atunci când soluţia o să se contureze şi o să prindă un contur foarte clar, atunci o să şi vorbim mai în detaliu. 

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter