În urma tragerii la sorţi desfăşurate ieri la Viena, Republica Moldova va evolua în prima semifinală Eurovision 2026.
Interpretul sau trupa care vor reprezenta ţara vor concura pentru un loc în marea finală cu Finlanda, Georgia, Croația, Grecia, Portugalia, Suedia, Belgia, Estonia, Israel, Lituania, Muntenegru, Polonia, San Marino și Serbia.
Republica Moldova revine astfel la Eurovision după o pauză de un an. În premieră, juriul național va fi format din 20 de membri, cinci dintre ei fiind din străinătate.
Finala Națională Eurovision 2026 va avea loc pe 17 ianuarie, la Chișinău Arena. Șaisprezece participanți vor concura pentru dreptul de a reprezenta țara pe scena de la Viena. Biletele sunt deja puse în vânzare, însă numărul acestora este limitat, anunță organizatorii.