Groapa de gunoi din apropierea localităţii Truşeni fumegă în continuare. Primăria Chişinău susține că poate doar să acopere deșeurile cu pământ fără să aibă garanția că asta va opri fumul. Reprezentanţii Regiei Autosalubritate spun și ei că soluţia propusă de Primăria Truşeni, ca deşeurile să fie escavate şi sortate, este una imposibilă, deocamdată.
IRINA GUTNIC viceprimar, municipiul Chişinău: „S-a luat decizia ca acele deşeuri depozitate urmează să fie acoperite cu pământ. Această prescripţie am primit-o de la Inpectoratul pentru Protecţia Mediului. Deci zilnic acolo se transportă pământ şi argilă pentru a stopa fumul care este rezultatul unui proces de ardere şi putrefacţie. Gunoiştea la moment este stopată, nu funţionează, urmează să identificăm un alt teren pentru a depozita în continuare deşeurile”.
Nu doar identificarea unui teren pentru depozitarea deşeurilor este o problemă. Directorul interimar al Regiei Autosalubritate susţine că escavarea deşeurile din plastic aruncate până acum poate dura câţiva ani, iar cheltuielile ar fi de ordinul milioanelor de lei.
IGOR GÎRLEA director interimar ÎM Regia Autosalubritate: „O să ia de la câteva luni la câţiva ani pentru a escava asta. Asta înseamnă zeci de milioane de lei cheltuite doar pentru escavare şi transportare în altă parte. Dar în care parte să transporţi odată ce în ţara aceasta nu este un depozit care a fost aprobat pentru depozitarea deşeurilor de construcţii”.
Fumul provocat de deşeuri este greu de oprit, deoarece plasticul care arde se află amestecat în straturi cu alte deseuri. Pentru a fi rezolvată problema gunoiul trebuie escavat, sortat, iar groapa acoperită cu pământ.
VIORICA BEREGOI primar al comunei Truşeni: „Din câte înţelegem vin puţine maşini pe zi pentru ca acest incendiu să fie stins în 10-20 de zile, respectiv înţelegem că va fumega aşa mai departe. Dumnealor trebuiau să solicite un studiu a specialiştilor pentru a identifica soluţii ca această gunoişte să fie lichidată. Pentru că dacă se respecta cadrul normativ de recultivare a acestei cariere, atunci nu ajungeam în ziua de azi la acest dezastru natural”.
De câteva luni, groapă de gunoi neautorizată a devenit o bombă ecologică. Localnici spun că deşeurile fumegă încontinu, iar aerul este irespirabil. Ministerul Mediului a interzis depozitarea oricăror tipuri de deșeuri iar autoritățile municipale și-au asumat responsabilitatea să elaboreze un proiect de recultivare a platformei de depozitare de la Truşeni.