Actualitate

Președintele României: Alegerile din 28 septembrie sunt un moment crucial pentru viitorul R. Moldova

post-img
președintele României, Nicușor Dan
Sursa foto: Agerpres

Președintele României, Nicușor Dan, subliniază, într-un mesaj video, importanța alegerilor parlamentare din Republica Moldova de duminică, 28 septembrie 2025, și spune că acestea reprezintă „un moment crucial pentru viitorul cetățenilor din R. Moldova”.

„Legătura dintre România și Republica Moldova nu este doar una istorică, este o legătură vie, construită în fiecare zi prin oameni, familii și valori comune. Dragi basarabeni care trăiți, munciți, învățați în România, veți fi tot timpul bine primiți aici și respectați. Știu însă că rădăcinile voastre au rămas dincolo de Prut și, duminică, e un moment decisiv, esențial pentru Moldova - alegerile parlamentare, care reprezintă un moment crucial pentru viitorul cetățenilor săi. Vă invit pe toți să mergeți la vot. De votul vostru depinde viitorul vostru, al familiilor voastre, al Basarabiei”, a spus președintele României, Nicușor Dan.


Pe buletinul de vot la scrutinul parlamentar se vor regăsi 23 de partide politice și candidați independenți. Au fost constituite 2.274 de secții de votare pe întreg teritoriul Republicii Moldova și în afara țării. 

Citește și: 23 de secții de votare vor fi organizate România pentru parlamentare din Republica Moldova

Dintre acestea: 1.961 de secții vor fi organizate în circumscripțiile electorale din țară; 12 secții vor fi destinate alegătorilor din localitățile situate în stânga Nistrului; 301 secții vor fi organizate pentru cetățenii cu drept de vot care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării.

Circa 2,8 milioane buletine de vot vor fi tipărite pentru secțiile de votare din țară și peste 864.000 de buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter