Rusia îşi continuă atacurile aeriene asupra Ucrainei, provocând noi victime și distrugeri. Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte 45 au fost rănite în urma unor atacuri masive cu drone lansate de forțele ruse în cursul nopții trecute asupra orașelor Dnipro și Harkov. Atacurile cu drone au cauzat daune semnificative în ambele orașe, afectând atât zone rezidențiale, cât și infrastructura civilă. Atacurile ruseşti continuă pe fondul eforturilor administrației americane de a media și influența începerea unor negocieri de pace între Rusia și Ucraina.
Autorităţile oraşului Dnipro au anunţat că în cursul nopții trecute, atacurile aeriene ruseşti au ucis un bărbat de 53 de ani, rănind un alt localnic, de 78 de ani. Distrugeri semnificative s-au înregistrat în câteva zone rezidenţiale unde au fost incendiate mai multe case şi avariată o întreprindere.
Loviturile aeriene asupra oraşului Dnipro au fost precedate aseară de atacuri cu drone asupra oraşului Harkov unde au fost răniţi în jur de 45 de oameni printre aceştia numărându-se doi copii și o femeie însărcinată. Potrivit administraţiei militare locale, în oraș au răsunat cel puțin 16 explozii fiind avariate peste 70 de blocuri de locuințe, mai multe case, un spital municipal, o fabrică de produse de patiserie și autoturisme.
IGOR TEREKHOV, primarul orașului Harkov: Au fost 16 drone Shahed. A fost avariată o instituție medicală, după ce a fost lovită de o dronă Shahed, iar ferestrele au fost sparte. Din fercire, nici pacienții, nici medicii nu au fost răniți. Au fost lovituri asupra clădirilor rezidențiale, clădirilor particulare și blocurilor.
ALLA MARCHENKO locuitoare din Harkov: Tocmai ne culcaserăm și imediat am auzit o explozie foarte puternică. Geamurile au zburat afară împreună cu ramele, totul a zburat afară. Apartamentul a fost complet distrus, gresia din baie ... Totul este distrus, este imposibil să mai locuiești acolo.
Ministerul rus al Apărării nu a comentat atacurile asupra celor două orașe ucrainene. În schimb, a anunţat azi dimineață, că în timpul nopţii, forţele aeriene ruse au respins un atac cu 34 de drone lansate de forțele ucrainene. În orașul Murom, din regiunea Vladimir, un astfel de atac a provocat un incendiu puternic la un depozit, informaţie confirmată guvernatorul regional.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a subliniat ca acum este important să se faca presiuni asupra rețelelor de influență rusești, precum și asupra industriilor și operațiunilor lor comerciale.
VOLODYMYR ZELENSKYY preşedintele Ucrainei: Ne străduim să sincronizăm cât mai mult sancțiunile ucrainene cu cele ale întregii Europe, pentru a asigura o poziție unitară, și deja vedem rezultate bune — în special în ceea ce priveşte închiderea fabricilor rusești care lucrau pentru industria lor militară. Ne pregătim, de asemenea, pentru discuții cu America privind noi măsuri de sancționare — identificăm punctele de vulnerabile care ar putea determina cel mai eficient Moscova să aleagă calea diplomației.
Între timp, Washingtonul îşi continuă încercărie de pune capăt războiului ruso-ucrainean. Într-un interviu pentru The Atlantic, preşedintele american Donald Trump a sugerat din nou că e gata să impună sancţiuni dure împotriva economiei ruse dacă Moscova va continua să refuze încheierea unui acord necondiţionat de încetare a focului, precum a acceptat deja Kievul.
Trump a mai spus că urmează o săptămână decisivă, întrucât procesul de pace este aproape finalizat. Kremlinul a anunţat luni o încetare unilaterală a focului între 8 şi 11 mai pentru a marca data de 9 mai.
Ucraina a răspuns la propunerea armistițiului rusesc cu o contraofertă cerând o încetare imediată, completă și necondiționată a focului pentru cel puțin 30 de zile, şi nu doar pentru perioada paradei militare de la Moscova.
Zilele trecute, secretarul american de stat a avertizat din nou că Statele Unite vor renunţa la rolul de mediator, dacă nu se înregistrează niciun progres privind începerea unor negocieri de pace.